SENATUL EVZ: Ratingul şi consimţământul moral

SENATUL EVZ: Ratingul şi consimţământul moral

Horia Roman-Patapievici: "Trecând în revistă cu mai mulţi prieteni din Occident cele mai inepte emisiuni de televiziune de la noi, am constatat că toate copiază un format străin."

Am întrebat: şi emisiunea cu Valentin Stan, cu interpelările sale birjăreşti - despre care credeam că sunt specificul patologic al omului? Da, există una în Spania. Şi aberaţia creată de Mircea Badea - despre mârlănia căruia credeam că e unică? Da, mi s-a spus, copiază şi ea un format existent în mai multe ţări occidentale. Am rămas perplex. Vasăzică, prin imitaţie, suntem la fel de nebuni ca occidentalii, şi anume de o nebunie care o copiază pe a lor. Dar, m-am întrebat, suntem oare nebuni în acelaşi fel? Judecând doar după consecinţe, nebuniile noastre par să fie mai nocive decât ale lor.

E limpede de ce: în definitiv, ţările lor arată mult mai bine decât a noastră, iar societăţile lor sunt mult mai respirabile decât este a noastră. Nouă, îmi vine să cred, ne face mult mai mult rău abandonarea oricărei forme de politeţe publică decât lor, care au o solidă tradiţie a decenţei publice în spate; iar replierea moderatorilor şi comentatorilor noştri pe formula agresivităţii nude (uneori şi tâmpe) ne dizolvă ca societate şi ne împiedică să coagulăm în jurul unui bine comun, într-o măsură incomparabil mai mare decât îi împiedică pe occidentali acelaşi lucru. Explicaţia este că noi avem de construit o societate, în timp ce ei, pe a lor, o au deja şi construită, şi bine constituită, şi remarcabil consolidată. Prin emisiuni năroade, ei îşi pot doar dăuna: căci, dacă ar dori să-şi distrugă societăţile pe care le au, occidentalii ar trebui să lupte cu soliditatea tradiţiei şi cu tăria moravurilor publice, ceea ce nu e puţin lucru. În schimb, nouă, emisiunile năroade nu ne dăunează, pe noi ne distrug de-a dreptul: pentru că ne împiedică să ne constituim ca societate bine rânduită; pentru că ne fac inapţi să identificăm un bine comun; pentru că stimulează în noi instinctele joase şi deriziunea, şi pun surdină seriozităţii, atrofiind simţul civic. Chiar dacă formatul celor mai cretine emisiuni TV este importat din Occident, între noi şi ei există această diferenţă esenţială: răul care pe occidentali îi descumpăneşte pe noi ne distruge. Iar motivul, cum am spus, e acela că, prin puterea tradiţiei, civice, virtuţile publice care lor (încă) le prisosesc, nouă ne lipsesc (cu desăvârşire). Revin însă la întrebarea iniţială: admiţând că nebunia anumitor emisiuni de televiziune provine dintr-un format importat, suntem oare nebuni în acelaşi fel cu occidentalii de la care le-am copiat?

Răspunsul e NU. Nu ne separă doar tradiţia civică, ci şi reţinerea individuală, adică o virtute care ţine de aluatul nostru moral, care e alunecos, imprevizibil şi abisal. „Simţ enorm şi văz monstruos“ nu este o licenţă poetică despre o noapte exasperată a unui personaj literar, ci este registrul cotidian al raportării noastre la lume. Traficul nostru rutier este aiuritor pentru că şoferii noştri simţesc enorm, iar reacţiile noastre obişnuite sunt monstruoase, pentru că felul în care vedem lumea e dus în exces. La formatul idiot al emisiunilor de care am pomenit trebuie, deci, să adăugăm şi ingredientul agravant al acestui „simţ enorm şi văz monstruos“, care scoate din normal chiar şi anormalitatea. La noi, nimic nu are limită (decenţa cu atât mai puţin). Şi, după cum (ori pentru că) nimic nu rezistă, totul (ni) se poate întâmpla: astfel că nu suntem scutiţi de nicio surpriză, oricât de proastă; şi oricând suntem pândiţi de regres ori de recădere - un alt fel de a spune că acumulările noastre nu creează tradiţie, ci doar aglomerări. În semnalarea pe care am făcut-o, a copierii unor emisiuni TV inepte, lucrul care ar trebui să ne pună pe gânduri nu este atât imitarea servilă (şi ea de condamnat), ci contribuţia noastră la aceste inepţii: excesul, injuria groasă, lipsa oricărei limite, dispreţul compact pentru decenţă, dispreţul neruşinat faţă de onoare şi nepăsarea iresponsabilă faţă de simţul comun. Dacă aceste defecte ar fi doar ale celor care realizează emisiunile, poate că nu ar fi atât de grav. Cu adevărat îngrijorător, însă, este faptul că anume aceste emisiuni golăneşti înregistrează ratingul cel mai mare, interesul cel mai activ, aprobarea cea mai trepidantă. Fiind vorba de emisiuni care trăiesc din stimularea naturii umane cele mai joase, frecventarea lor implică nu doar zapare, ci şi aprobare; nu doar informare, ci şi consimţământ.

Ratingul ridicat indică un nivel mărit al contaminării cu produse morale nocive. Cei care se amuză cu Mircea Badea se lasă de fapt murdăriţi de caracterul moralmente inacceptabil al miştocăriilor sale, iar cei care participă la „interpelările“ lui Valentin Stan se lasă înjosiţi de agresivitatea mârlănească a „poantelor“ lui. Oricine îi frecventează şi le face ratingul îi aprobă şi consimte la răul public pe care îl comit. Iar acest rău nu este un viciu privat, ci este contrariul unei virtuţi publice. Or, răul astfel dobândit invalidează progresul asociat virtuţii contrare: fără această virtute publică, noi nu putem deveni societate, rămânem turmă. Mai mult, formaţi de viciile lor, nu mai putem nici măcar spera să redevenim cândva o comunitate decentă, care preţuieşte adevărul şi buna creştere. Rămânem în registrul jos a ceea ce ne înjoseşte.

Ne puteți urmări și pe Google News