Orbiţi de ură, îndoctrinaţi de televiziunile ticăloase, n-au ocolit niciuna din sudălmile care au ajuns la o tristă carieră pe internet. Poate, totuşi, sunt prea generos şi văd în ei nişte victime. E posibil să am de-a face, pur şi simplu, cu abjecţia în stare naturală, generată spontan, fără stimulentul cutărui activist ori lider de partid. E şi motivul pentru care îmi invit colegii să demarăm oficial operaţia de depistare a câtorva dintre ei. Nu e nevoie de altceva decât să le aflăm numele şi să le dăm publicităţii. Oricât şi-ar plimba sufletele hidoase prin servere din Canada ori Elveţia (ţări luate la întâmplare, şi nu prea!), oricâte "clone" ar produce, pot fi identificaţi cu uşurinţă.

Am o scârbă instinctivă faţă de cei care, la adăpostul anonimatului, se pretind curajoşi, competenţi şi puri, când nu sunt altceva decât excrescenţe monstruoase ale "spiritului primar agresiv" teoretizat cândva de Marin Preda. S-a mers prea departe cu mârşăvia, pentru ca "mascaţilor" care ar fi făcut, cu siguranţă, cariere în solda Securităţii să nu le ştim măcar numele, prenumele şi profesiunea.

Politicieni de teapa lui Antonescu şi Frunda – mă limitez acum la ei pentru contribuţia neruşinată la torpilarea Legii ANI – au vânt în pupă şi pentru că sunt flancaţi de astfel de fiinţe ignobile. Unul-doi provin din rândul "intelectualilor lui Antonescu", alţi trei-patru din cadrele de nădejde ale partidului, pe vreo câţiva îi vedeţi lansând tiribombe în talk-show-urile de la Realitatea şi Antenă, alţi treizecipatruzeci sunt, pur şi simplu, răi din instinct, înăcriţi, rataţi, infami şi voyeurişti incapabili să creeze ceva durabil.

Vocile normale sunt timorate. Scopul postărilor dominate de limbajul exterminator este asurzirea celor neutri şi amuţirea celor care încearcă să discute cu bună-credinţă articole, şi nu dosare de cadre născocite prin halucinaţii paranoice. Îmi dau seama că, mai sus, comparându-i, i-am nedreptăţit pe turnători. Am observat în cele câteva documente de urmărire pe care le-am parcurs că slugile Securităţii erau măcar oneste. Nu se prea întâmpla să-ţi pună în cârcă intenţii pe care nu le aveai şi cuvinte pe care nu le-ai rostit. Şi nici nu te jigneau ca pe-o creatură subumană. Probabil că nici nu era nevoie: în comunism, fiecare cetăţean era oricum suspectat din principiu!

Ei bine, turnătorii de azi au o imaginaţie infernală. Mizeria se propagă pe site- uri cu o viteză uluitoare, condensând particulele acestei noi şi aberante forme de "societate civilă." Curat civilă, dacă ne gândim că la originea ei se află lăcomia uniformei de partid! Pe lângă cei care te detestă pentru că te invidiază, ori cei care nu pot respira altfel decât eliminându- şi, în faţa tastaturii, lapţii indescriptibilei mizerii morale există şi o categorie – i-aş spune – a "difuzorilor voluntari."

Am câteva exemple în minte, aflate de la studenţi. Scenariul e standard, indiferent de partid. Totul începe la un chef al organizaţiei de tineret. Acolo sunt convocaţi junii membri de partid, aspiranţii sau, pur şi simplu, curioşii. Câteva lăzi de bere, două boxe cu muzică dată la maximum sunt suficiente pentru a încălzi atmosfera. La momentul optim, responsabilii cu comunicarea ies în faţă şi pun punctul pe "i": "Uitaţi care e treaba! Ca să ne putem simţi bine în continuare, trebuie să scăpăm de câţiva duşmani ai partidului. E unu’, Patapievici. Aţi auzit de el? Păi, ăsta trebuie dărâmat. Vrea să distrugă ţara. E fiu de comunişti sovietici, a zis că România e un cur, iar Eminescu o nulitate. Promovează în instituţia lui numai pornografii. Pe deasupra, e evreu. Treceţi masiv la postări. Reţineţi: tatăl a venit pe tancurile ruseşti, e un obsedat sexual, pornograf, străin de neam şi ţară, lingău al lui Băsescu. Repet: tatăl – agent sovietic, tancurile ruseşti, obsedat sexual, ne-român, lingău. Şi băgaţi fiecare câte zece-cinşpe nick-uri! Nu vă învăţ eu cum se face!".

Probabil că din cei şaptezecioptzeci de participanţi la chermezele de partid majoritatea se mulţumesc să bea berea şi să dispară în peisaj cu fata pe care tocmai au cunoscut-o. Dar cu siguranţă, zece-cincisprezece se angrenează în joc, ştiind că riscul de a fi descoperiţi e minim. Şi apoi, e cool să-l scuipi între ochi pe unul care prea face pe deşteptul, prea-ţi arată cât eşti de limitat, incult şi mărunt omeneşte!

N-am evocat decât un episod – documentabil cu date, cifre şi martori – din infinitul spectacol al banalităţii răului, analizat cândva de Hannah Arendt. Probabil că pentru unii "juni corupţi" aventura se opreşte după prima postare. Dar sămânţa răului a fost aruncată. Pe vitalitatea ei se bazează cei ce şi-au construit aura de salvatori, băşcălind şi dând drumul câinilor urii, intoleranţei şi minciunii în piaţa publică. Doi dintre ei – Antonescu şi Frunda – au făcut, recent, un imens rău României. Dar nu sunt singurii. Asemeni demonilor din Biblie, ei sunt legiune.