Şi nici ca să zvârle ciunga la copii pe fereastra gipanului negru, ca turiştii nemţi când eram noi mici şi aşteptam lângă gara Ploieşti Vest să facem cu mâna, o dată pe săptămână, când trecea trenul internaţional Mitropa.

Gesturile astea oribile mergeau şi pe timp de pace, cu acelaşi efect devastator: dacă era nevoie de confirmarea unor clişee pe care mass media – uneori poate exagerat – le-a creat, dna ministru a făcut-o acum cu asupra de măsură. Pentru tot restul vieţii sale politice, care va fi probabil lungă, pentru că este o persoană tânără, nu se va mai putea spăla de această imagine de boieroaică nouveau riche de balta Siretului.

Atât de tare s-a enervat lumea încât chiar nişte persoane absolut onorabile, intelectuali cu statură publică de necontestat, au luat-o uşor pe ulei şi au compus o scrisoare publică plină de umor involuntar, lansată în eter. Contestând introducerea de CAS pe drepturile de autor, scrisoarea ne spune că "guvernul Romaniei nu trebuie să pună niciodată biruri sociale pe creaţie, pentru că rezultatele acesteia nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!".

Şi mai departe, că "talentul, harul şi travaliul interior al fiecăruia dintre cre – atori nu sunt mediate nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de bunul Dumnezeu".

Interesantă viziune: nu ne deranjaţi cu taxele, că suntem la workshop de creaţie cu Cel de Sus. Lăsând la o parte faptul că nici cea mai umilă, dar onestă, muncă manuală pe lumea asta nu este "mediată de Fisc" (!?), ci se face prin efort pur individual, statul prelevând doar o parte din rezultatele ei pentru redistribuire (cu care, am impresia, majoritatea semnatarilor scrisorii sunt în principiu de acord), ideea că doar produsele de serie trebuie impozitate, iar cele unicat nu, duce la efecte curioase.

De exemplu, exceptează de la impozitare o grămadă din pro – ducţia firmelor româneşti – de la tablă la pantaloni, de la vinuri la grâu de panificaţie – care au avut dintotdeauna o problemă cu asigurarea calităţii şi constanţei în execuţie, astfel încât fiecare produs ajunge un unicat în felul său, ajustat din ciocan de meşterul genial plasat ultimul pe bandă.

Dar ce să-i faci, oameni suntem: e bună justiţia socială, dar să se facă pe buzunarul vecinului macaragiu, care nu ştie să compună epistole deschise întru scutirea de taxe, nu al meu, intelectual creator. În fine. Având în vedere cum îşi explică guvernul acţiunile, nervozitatea şi confuzia în societate, chiar între cei bine echipaţi să priceapă cum e cu lărgirea bazei de impozitare, sunt pe undeva de înţeles.

Ca şi faptul că oamenii nu mai pot avea răbdare şi toleranţă văzând că în interiorul PDL aflat la guvernare se pregăteşte o revoluţie de catifea, în care aripa BVB (decretată ca uzată, de tristă amintire etc.) va fi înlocuită cu o aripă nouă, fresh, inginerită în jurul unor doamne blonde şi cu aplomb.

Promovată intens de echipa de sunet şi culoare a bloggerilor partidului, această variantă interpretativă înţeleg că ne va fi vândută nouă, publicului, ca una de progres pe calea eficacităţii şi anticorupţiei. Jos cu mafioţii BVB, sus cu grupul fost Cocoş, actualmente în căutare de etichetă marketabilă. Ieri întunericul, azi lumina; ieri obscu rantismul misogin, azi propăşirea gender-echilibrată. Nu că i-ar regreta cineva pe cei din generaţia veche, dar dacă asta va fi linia explicativă, o să se tăvălească de râs şi hamsterul meu.

Nu m-am lămurit încă ce rol joacă premierul Emil Boc în toată povestea, dacă joacă vreunul. Pe el şi echipa lui nu i-a prins încă nimeni cu firme şi hoteluri, credite inexplicabile, şuşanele imobiliare trans-partinice, vacanţe pe Croazetă şi, în general, cu foarte, foarte multă avere afişată.

Deci cred că mai merită încă prezumţia de bună credinţă, deşi a ieşit foarte tăvălit din reformele bugetare de anul ăsta. Dar asta, numai până în momentul când va gira rotirea cadrelor în partid, înlocuind aripa baronilor dăltuiţi în marmură de tranziţie cu aripa Imelda Marcos, ornată cu amoraşi de gips activi on-line.