Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Oligofrenia militans
SENATUL EVZ: Oligofrenia militans

SENATUL EVZ: Oligofrenia militans

MIHĂIEŞ: "Aş da orice să-i văd mărşăluind măcar o dată împotriva «complexului militarindustrial » al fostei Uniuni Sovietice."

Rezultatul? Mi s-a clătinat serios convingerea că inşii pe care Traian Băsescu îi numea „tonomate“ lucrează la comandă. Or exista, nu zic, şi mercenari fără scrupule, mardeiaşi gata să te pleznească peste scăfârlie, năimiţi antrenaţi să te scuipe direct prin tubul catodic. Dar majoritatea nu sunt aşa. Majoritatea sunt, pur şi simplu, tembeli. Senzaţionalismul de două parale, transformarea ţânţarului în armăsar, escamotarea problemelor reale au dus la starea de balamuc vesel pe care ţi-o dau televiziunile şi ziarele din România. Preşedintele a fost generos: le-a acordat beneficiul opţiunii, când de fapt ei au doar lesa propriei incompetenţe şi-a cinismului carnasier. Dacă n-au de călcat ceva în picioare, de pălmuit ori măcar de agresat verbal, parcă n-ar fi în propria piele. Între ce vedem în presă şi pe stadioane nu e decât diferenţa că, deocamdată, unii îţi toarnă în cap cerneală, ceilalţi te cotonogesc cu bricheta. Ţâfna bucureşteană şi „miştoul de Capitală“ erau privite, până pe la începutul anilor ’90, cu un amestec de îngăduinţă şi admiraţie. Între timp, prin televiziuni, modelul miticismului gureş, agresiv şi ineficace s-a generalizat. Acum, în orice cotlon al ţării se ştie că important nu e să faci: important e să dai din fleancă, să-ţi spurci adversarul, să-i pui gheara în gât şi să păşeşti peste cadavre.

În România acestui moment, regula e să mori de grija altuia şi să-ţi spargi propriile geamuri. S-au scurs doar câteva săptămâni de când isteria Kosovo ne invadase prin televiziuni, radio şi ziare, de-ai fi zis că trupele de la Priştina se aflau deja la porţile Bucureştiului, gata să ne „enclavizeze“ şi pe noi. Suntem partizani ai unirii şi unităţii când e vorba de alţii, dar ni se rupe-n paişpe de istoria noastră. Am aşteptat, pe 27 martie, să văd reacţia presei şi a televiziunilor. A, nu ştiţi ce s-a întâmplat pe 27 martie?! Păi, nici nu aveaţi de unde afla! Aceleaşi televiziuni care se zvârcoleau de mila Serbiei nu dau, de fapt, doi bani pe momentele de eroism ale ţării. Conduse parcă de la unul şi acelaşi pupitru, erau prea ocupate să măcăie împotriva NATO şi să negocieze numărul de brichete necesare pentru a câştiga titlul în campionatul naţional de fotbal.

E
posibil ca veritabilul boicot aplicat celei mai consistente celebrări a nouăzeci de ani de când Sfatul ţării de la Chişinău a votat, pe 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România – cea organizată de Institutul Cultural Român, Arhivele Naţionale, MAE şi Institutul Diplomatic Român – să se datoreze faptului că a fost o întâlnire sobră, fără tensiuni şi incidente, de înaltă competenţă ştiinţifică. Or, toate acestea plictisesc în România sudalmelor proferate grosolan în talk-show-uri. Între cuvintele vibrante ale primarului Chişinăului şi româneasca de mahala promovată mai nou de şeful guvernului de la Bucureşti n-avem nicio ezitare: căscăm gura la premier, că tot ne-a promis pensii, salarii şi distracţie cât cuprinde.

D
in Summitul NATO, decupăm – în pur şi copleşitor stil oligofren -, măruntele inconveniente ale bulversării traficului. Mă întreb câţi dintre şoferii cu capsa pusă invitaţi să-şi verse veninul la telejurnale văd dincolo de propriul volan. Încerc să mi-i imaginez în cursul unei ipotetice întâlniri „la vârf“ a Tratatului de la Varşovia. Câţi ar fi îndrăznit să cârtească? Ba, mai mult: câţi aveau maşini pe vremea când NATO era menţionat doar în caricaturile batjocoritoare din „Scânteia“? Cine-i de vină că trăim într-o lume în care libertatea şi prosperitatea trebuie apărate cu armele? În infantilismul nostru, ne scoate însă din minţi că ni s-a lungit drumul spre casă cu un sfert de oră! Tembelii din presă varsă lacrimi de crocodil de mila „anarhiştilor“ germani pe care vameşii nu i-au lăsat, la graniţa cu Bulgaria, să intre în ţară. Păi, e posibil aşa ceva?! Dacă oamenii vor să vină să ne spargă geamurile, să ne împroaşte zidurile caselor cu vopsea roşie, îmbibaţi în ura de clasă a bărboşilor Marx, Engels şi Lenin, n-au decât să vină! Mai ieri, ne dădeam de ceasul morţii că n-o să intrăm în NATO şi UE. Acum, liberi să ne bucurăm de avantaje, lăsăm să iasă la suprafaţă imensele carenţe de gândire şi caracter.

Se ştie prea bine cine finanţează mişcările „ecologist-pacifiste“. Aş da orice să-i văd mărşăluind măcar o dată, o singură dată, împotriva „complexului militar-industrial“ al fostei Uniuni Sovietice (unul mai înfloritor ca niciodată), împotriva urii anticreştine flancate de focoase nucleare a unei bune părţi a lumii musulmane, pentru a accepta că au şi ei partea lor de dreptate. Până atunci, am să mă întreb de ce-au preferat verzii din republica federală să vină la Bucureşti pe ocolitelea. Dacă n-aveau nicio muscă pe căciulă, de ce şi-au luat atâtea precauţii? Iată cum, într-o sută de ani, încă n-am reuşit să dezlegăm enigma întrebării lui Caragiale: ce căuta neamţul în Bulgaria?!

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: