Rodica Culcer: "Nicolae Vacaroiu este un om norocos. In 1992, fara sa-si fi batut capul cu alegerile, a devenit, din ilustru necunoscut, prim-ministru, pus cu mana de Ion Iliescu. "

15 ani mai tarziu, iata-l ajuns in fruntea statului tot fara sa fi trecut prin furcile caudine ale alegerilor. Chiar daca este vorba doar despre un interimat, performanta merita totusi consemnata, caci nu se intampla prea des ca un politician sa ocupe cele mai inalte functii in stat fara consultarea electoratului.

Daca in alte cazuri, cum ar fi de pilda al domnului Tariceanu, functia de prim-ministru este varful unei cariere politice construite cu truda si lupta, in cazul domnului Vacaroiu mandatul de prim-ministru a constituit abia debutul unei cariere politice impresionante.

Ales pe liste de partid, castiga trei mandate de senator, iar in 2000, umbrela protectoare a lui Ion Iliescu il propulseaza in functia de presedinte al Senatului, pe care o redobandeste in 2004, cu ajutorul voturilor PC.

De aici si pana la presedintia interimara pe care o detine in prezent nu a fost nevoie decat de pasul suspendarii lui Traian Basescu, presedintele ales al romanilor si luptator par excellence. Ca in bine-cunoscuta anecdota, ne putem intreba: la ce i-a folosit domnului Basescu sa se lupte cu adversarii politici? Doar pentru privilegiul de a-l vedea pe Nicolae Vacaroiu ocupandu-i, fie si vremelnic, biroul de la Cotroceni? 

Cariera politica i-a oferit domnului Vacaroiu si sansa lansarii in afaceri care i-au sporit averea personala. Cu acest prilej  si-a descoperit - sau si-a putut satisface - gustul pentru tablouri, icoane, obiecte de arta, monede vechi si alte delicii de connaisseur.

Trebuie sa recunoastem ca PSD este in ansamblu un partid norocos, de vreme ce numara printre personalitatile sale de vaza iubitori de arta ca Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase. In paranteza fie spus, mare noroc si pe domnul Nastase sa gaseasca avocati  care au obtinut amanarea judecarii dosarului „Zambaccian” in baza unui argument tehnic.

Cum memoria politica este scurta, putina lume isi mai aminteste de bilantul guvernarii Vacaroiu. Acesta a fost intr-adevar un mare noroc pentru actualul presedinte interimar, caci finantele tarii nu au fost lasate intr-o stare prea stralucita. Relatiile cu FMI erau la pamant, iar datoria externa a pus intr-o situatie disperata guvernul CDR.

Putin a lipsit ca, sub povara platilor externe scadente, Romania sa nu intre in incapacitate de plata. Tot in timpul mandatului domnului Vacaroiu am asistat la marile jafuri efectuate prin banci asupra populatiei si banilor publici.

Nu ar trebui deci sa surprinda pe nimeni ca Nicolae Vacaroiu regreta lichidarea Bancorex, acel mecanism machiavelic prin care banii publici si privati erau folositi pentru imbogatirea cadrelor MAI, subventionarea mineritului falimentar si a unor departamente guvernamentale si pentru finantarea unor milionari de carton. 

Nicolae Vacaroiu a ramas atasat de banci multa vreme. Cu greu s-a despartit de BID dupa ce a fost ales presedinte al Senatului, functie incompatibila cu cea de presedinte de banca. Nici nu mai  amintim ca BID este suspectata a fi fost creata cu banii deponentilor la FNI, adica ai unor oameni mult mai putin norocosi.

Norocos Nicolae Vacaroiu, norocos si Mircea Geoana. Ion Iliescu ar fi putut sa-l arunce peste bord, avand in vedere ce scrisese despre el in 1996 in epistola trimisa lui Emil Constantinescu. Mare noroc ca domnul Constantinescu nu scoate scrisorica din sertar si nu o face publica.

Dar ce sa te miri de atata noroc, cand Ion Iliescu nici macar nu mai este suparat ca Mircea Geoana l-a luxat de la conducerea PSD in aprilie 2005 printr-un discurs care promitea ruptura cu trecutul? Iata ca astazi domnul Iliescu il lasa sa-si repare greseala prin discursuri impotriva capitalismului „neomenos si salbatic”, desi tocmai acestui capitalism ii datoreaza prosperitatea sa si a familiei sale.

Noroc si ca poporul nu vede toate acestea, caci stie Vanghelie cum si cui sa imparta mici si bere gratis. Mari norocosi asadar si participantii la mitingul PSD, nu ca fraierii care se duc la mitingurile lui Traian Basescu cu sandvici de-acasa.

Si, tot asa, minunandu-ne de norocul unora si  al altora, invatam si noi ca  la romani culmea politicii inseamna sa fii norocos intr-o tara ghinionista. Nu degeaba vorbesc unii despre paradoxul romanesc.