Mircea Mihaies: "N-am fost si nu sunt membru al Grupului pentru Dialog Social. Pe unii din membrii sai ii cunosc, pe altii nu. Unii imi plac mult, altii mai putin sau deloc."
N-am colaborat niciodata la revista „22”, editata de GDS, si, daca nu ma insel, in cateva momente dificile pentru mine, am fost mai degraba lovit cu vergeaua peste degete decat aparat (ma gandesc la controversele publice in care am fost implicat, de genul „Matusalem” sau „Oierii mintii”). Nu am, asadar, niciun fel de datorie personala fata de GDS ori de revista „22”. Dar asta nu inseamna ca nu apreciez rolul enorm jucat de aceste doua institutii - veritabili piloni ai societatii civile - in perioada postcomunista.
Cand, pe 18 decembrie 2006, in sala parlamentului, trupele paramilitare conduse de Vadim Tudor si femeia Buruiana i-au amenintat pe intelectuali ca-i arunca de la balcon au invocat tocmai statutul acestora de membri ai GDS. Mai precis, de „gedesisti imputiti”. In primitivismul lor de nedepasit, Vadim si Buruiana isi exprimau imensa frustrare ca nu sunt ei singurii locuitori ai planetei si ca niste „nenorociti” din GDS au imprudenta sa afirme ca nu le curge sange tricolor prin vene si ca valorile lor sunt altele decat huliganismul comunist si violenta securistoida.
Grupul pentru Dialog Social sta de multa vreme in gatul indivizilor obisnuiti sa-si impuna vointa cu pumnul si sudalma. Institutie europeana inca din vremea cand Europa era in lumea politica damboviteana o vorba de ocara, GDS a fost implicat in absolut toate reformele politice din Romania. Nu exista idee democratica, solutie politica sau civica in folosul tarii care sa nu-si fi avut in membrii GDS veritabili campioni. Articolele din revista „22”, dezbaterile de la sediul Grupului, scrisorile publice initiate au avut aproape intotdeauna un ecou remarcabil si o eficacitate demna de admiratie. Cum sa nu fie atunci tinta ultimilor supravietuitori ai dementei comuniste? Cum sa nu vrea acestia sa-i calce, animalic, in picioare?
In iunie 1990, hoardele mineresti au navalit, ghidate de securisti in travesti, in curtea cladirii din Calea Victoriei, nr. 120. Atunci, curajul si demnitatea a doi oameni, Gabriel Andreescu si Lazar Vlasceanu, s-au impus in fata fortei brute. Incercarile ulterioare de a lasa GDS-ul fara un sediu au esuat si ele. Rand pe rand, personalitati politice, grupe de interese si partide intregi au vrut sa torpileze acest veritabil grup de presiune civica, a carui vina de neiertat era si este ca se opune constant abuzului, ticalosiei si aranjamentelor politice oneroase.
Iata ca astazi, ca la un poker intre mafioti, se pluseaza infernal: insusi Parlamentul Romaniei a decis sa intre in joc. Prin respingerea ordonantei de urgenta ce amenda „Legea tinerilor”, s-a deschis posibilitatea ca imobilul din Calea Victoriei sa fie atribuit unei „Fundatii Nationale pentru Tineret”, despre existenta si activitatea careia n-a auzit nimeni pana acum. Revendicandu-se fostului UTC, indivizii condusi de obscurul Nicolae Mavrodin se prezinta, paranoic, drept autorii unui fel de perpetuum mobile, menit sa „salveze” tara din criza energetica. Dupa propriile afirmatii, de inventia Fundatiei producatoare de megawati sunt interesate guvernele Chinei si Japoniei (sic!). Te si miri ca, la anvergura lor, jinduie dupa amarata cladire unde, incepand cu decembrie 1989, cativa intelectuali cu plaivazul dupa ureche isi dau cu parerea despre treburile obstei.
Nu intru in detaliile sordide prin care „Asociatia Tinerilor Revolutionari” a devenit, la momentul oportun, „Fundatia Nationala de Tineret”. Beneficiind de informatii din interior, ei stiau ca prin Legea 146/2002 patrimoniul fostului UTC urma sa fie administrat de o fundatie purtand exact acest nume. Veti spune ca baietii au avut un moment de inspiratie. Se prea poate. Cand insa printre membrii sai se numara fosti parlamentari cu serioase probleme cu justitia, nu despre inspiratie e vorba, ci despre un veritabil complot.
Daca punem la socoteala ca presedintele de onoare al intregii sandramale e faimosul Raj Tunaru, nici n-ar mai fi nevoie de argumente. Fost adulator al lui Vadim Tudor, migrat apoi inspre partidul-stat al lui Ion Iliescu, in fine, visandu-se presedinte al Romaniei ca reprezentant al „Partidului Tineretului”, Raj Tunaru rezideaza, actualmente, intr-o inchisoare din California. Obsedat de ideea tineretii vesnice, asa cum subalternul sau Mavrodin e obsedat de producerea energiei electrice pe gratis, Raj Tunaru si-a cotonogit iubita de 28 de anisori, bagand-o in spital. Cum sa nu merite astfel de oameni ce duc faima Romaniei in lume un sediu pe Calea Victoriei?! Sa nu va mirati daca, urcati pe umerii unui Parlament ticalosit, chiar il vor obtine.
Recomandările noastre
