Nu există gură spurcată care să nu rostească un pios Doamne-ajută înainte de a sparge cauciucul aproapelui! Nu poţi ieşi la discotecă fără o cruce mare, eventual fosforescentă, nu laşi un tatuaj cu balaur sau un model tribal, românesc de-al nostru, fără o brăţărică cu mătănii, adusă de la muntele Athos. Taxiurile şi maşinile în general au devenit nişte mici lăcaşe de cult, din care deocamdată lipsesc doar candelele şi icoanele împărăteşti, tămâia, anafura şi căldarea cu apă sfinţită. Crucile care se bălăngăne pe parbrize, printre Micky Mauşi, maimuţoi verzi foarte drăgălaşi şi brăduţi parfumaţi sunt un bun punct de plecare pentru orice înjurătură şi pentru botezul cu bâta de baseball. Am remarcat în foarte multe conversaţii atât la introducere, cât şi la final, indiferent de nivelul de moralitate, spiritualitate sau lejeritate, prezenţa din ce în ce mai familiară a invocaţiilor cereşti, fără nicio legătură cu respectul datorat tainelor.

Doamne-ajută a devenit un fel de apendice de expresivitate, cum e particula deci, cum sunt unele înjurături scurte, folosite pentru a spune absolut orice. Se poate rosti şi cu gura plină de seminţe, şi mai ales se poate adapta oricărui context în care vrem să punem pe cineva la treabă. Până şi ecologiştii ar trebui să spună toţi în acelaşi timp un Doamne-ajută să salvăm mai repede planeta, pentru că în Statele Unite a fost tipărită „Biblia Verde“. Este vorba despre aceeaşi Biblie, pe care o ştie aproape toată lumea, cu singura diferenţă că în textul original au fost subliniate cu verde peste o mie de pasaje care pot fi interpretate ca principii ecologice pure, avangardiste. Probabil că nu va mai trece mult până va apărea şi Biblia pentru vegetarieni, deci, Doamne-ajută să nu mai pună ăştia pesticide în banane. Revenind la Biblia ecologistă, în ea se găsesc peste o mie de referinţe care trimit direct la natură şi Pământ, un rezultat zdrobitor, prin comparaţie cu cele 490 de pasaje referitoare la Rai şi doar 530 de menţiuni la iubire. Una dintre propoziţiile verzi, care mi se pare foarte importantă, de altfel, sună destul de imperativ pentru ecologiştii care nu beau suficient cât să aibă umor: „Să nu laşi niciodată via pustiită“.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cum ar veni, reuşim să punem faianţa în baie, să salvăm pinguinii, să furăm nişte fonduri europene, batem Foresta Fălticeni în deplasare şi i-o punem lu’ proasta aia de Petronela. Ai zice că El e un Băiat bun la toate, care doar că nu dă şi cu mătura prin faţa casei, aşa e de vrednic. Prost de bun, cum se spune. Dată fiind complexitatea activităţilor sale şi a cererilor care curg spre el, trebuie că are şi El pe Cineva, că nu s-ar descurca Singur cu atâţia proşti şi smintiţi pe cap, plus o grămadă de obligaţii la tot felul de lume. Dă, Doamne, să se îmbolnăvească profa de mate, că nu ştiu nimic la teză şi e naşpa; dă, Doamne, să fie liber DN 1, ajută-ne să câştigăm alegerile. E inutil să te gândeşti că se întâmplă să fie întrebat prea des: te ajut cu ceva, Doamne, dacă sunt cu adevărat bun şi drept? Până şi slujitorii Lui îi cer asistenţa în problemele specifice care se ivesc inerent în câmpul muncii.

Pe vremea când preoţii erau plătiţi la normă, în funcţie de slujbele de naştere, deces, botez, parastas, bunicul unui prieten de-al meu rămăsese în pană de activitate. Nimeni nu murea, nu se năştea, nu se cununa, nu se boteza, nu se pomenea. Ziceai că s-a întors lumea pe dos. Nici măcar o sfinţire de Dacie, nimic. I-a cerut ajutorul lui Dumnezeu, s-a rugat să se rezolve chestia. Şi i-a spus nepotului după o vreme, cu mare mulţumire în glas şi privire: mi-a ajutat Dumnezeu! Da, s-a îmbolnăvit popa din satul vecin şi am avut 9 înmormântări într-o singură săptămână. Doamne-ajută!

www.exarhu.ro