Rodica Culcer: "Nevoia de schimbare se simte acum mai mult decat inainte, cand procurorii incuiau dosarele nevralgice in fisete".

Sa recapitulam asadar: de doi ani ne sunt semnalate, de catre seful statului si de catre o parte a presei, afacerile din domeniul energiei operate in dauna marilor companii de stat si in beneficiul unor companii private de, celebri de-acum, „baietii destepti”.

Chiar daca vocabularul rechizitoriilor ne aminteste de vremea lui Ceausescu, citite atent, informatiile procurorilor si ale ziaristilor de investigatie ne obliga sa recunoastem ca economia nationala nu s-a aflat deloc in maini bune in ultimii 17 ani.

Tot in ultimii 17 ani, romanii au devenit atat de cinici si de resemnati incat nici macar nu-i mai impresioneaza dezvaluirile ziaristilor si procurorilor.

Ei stiu prea bine ca tara a fost practic pradata dupa 1989 de toti cei care au promis sa aiba grija de ea si ca dosarele energiei alcatuiesc doar o mica parte a sistemului corupt care sustine din umbra sistemul oficial, de fatada, alcatuit din institutiile statului.

Intrebarea care se pune insa cu acuitate este de ce guvernul nu s-a sesizat de la primele semnale cu privire la abuzurile din domeniul energetic?

In fond, nu era nevoie de procurori ca sa te uiti prin cateva contracte si sa vezi daca sunt in beneficiul consumatorilor sau nu. O minima corectitudine politica fata de cei care i-au votat si fata de toti contribuabilii romani i-a fi obligat pe guvernanti la aceasta initiativa.

Si nu ne referim aici doar la anumiti ministri sau la premier, ci la tot guvernul in ansamblul sau, care ar trebui sa raspunda solidar pentru lipsa de preocupare in acest caz.

Mai constatam ca, pe masura ce ancheta procurorilor progresa, se inteteau si atacurile la adresa presedintelui, aproape singurul politician preocupat de problema energiei, si ca ele veneau mai ales din partea PC, al carui lider se numara printre principalii beneficiari ai contractelor preferentiale cu statul. 

Ne este greu sa credem ca este o coincidenta sau ca demersurile procurorilor sunt „dosare politice”, dupa cum clameaza cei urmariti.

Contractele incriminate exista, investigatiile sunt pornite de mult si nimeni nu a putut sa conteste informatiile aparute despre ele in presa.

Cat de corect este, in aceste conditii, ca tocmai Dan Voiculescu, cel invinuit de altfel si de spalare de bani, sa prezideze comisia privind investigarea „faradelegilor prezidentiale”? Mai degraba furia domnului Voiculescu si graba de a-l suspenda macar pe Traian Basescu pot capata o noua explicatie.

Probabil ca afacerile cu energie nu reprezinta decat varful icebergului coruptiei care ne saraceste si la fel de probabil este sa nu putem ajunge niciodata la baza acestui iceberg.

Cert este ca nevoia de schimbare se simte acum mai mult decat inainte, cand procurorii incuiau dosarele nevralgice in fisete si investigau directori adjuncti din ministere.

Abil si cu un simt politic desavarsit, Traian Basescu promoveaza tema schimbarii, cum a facut-o si in Noaptea de Inviere. Tema este bine-venita, dar ne ingaduim sa fim sceptici si sa ne intrebam: cu ajutorul cui va schimba presedintele aceasta stare de fapt?

Nu se poate duce totusi un razboi atat de mare doar cu o (mica) parte a presei, o mana de oameni politici (caci nici PD si PLD nu sunt populate doar cu oameni fara pata) si cu dorinta difuza de schimbare a romanilor, adica doar a celor ramasi in tara, care nu pot profita de oportunitatile oferite de integrarea in UE.

Tinerii politicieni, de la care toata lumea astepta un suflu nou, s-au dovedit complet lipsiti de idei si de proiecte promotoare de schimbare.

In aceste conditii, s-ar putea ca si elanul politic al schimbarii promovate de Cotroceni sa se limiteze, devenind, in cele din urma, doar o arma politica impotriva adversarilor.

Corect ar fi, din partea presedintelui, sa recunoasca totusi ca dimensiunile coruptiei de sistem sunt mult mai mari decat a fost dispus sa admita atunci cand a afirmat ca Romania nu este o tara corupta.

Toti romanii au vazut cum coruptia de la varful piramidei politice, sociale si economice s-a propagat si la nivelurile inferioare.

Sa revenim asadar la Caragiale, sa ne amintim ca „toti suntem romani, mai mult sau mai putin onesti”, si sa le cerem tuturor oamenilor politici sa recunoasca macar acest lucru, dovedindu-si astfel corectitudinea fata de alegatori. Stiu, este o consolare slaba, dar ma tem ca este singura posibila.