Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (XII)

6cfca4da34839b4071ec15d04a39a144da18c43a
Autor: | | 0 Comentarii | 993 Vizualizari

Nu toţi demnitarii comunişti erau nişte troglodiţi. Nu toţi purtau ochelari de cal ideologici, cei mai mulţi erau însă nişte oportunişti venali.

Cum se poate explica adeziunea aparent pasională a unor Gheorghe (Gogu) Rădulescu, Dumitru Popescu sau Ştefan Andrei la un sistem evident barbar? Intelectual marxist de modă veche, Ion Gheorghe Maurer nu a fost niciodată un om al aparatului. Activiştii îl stimau, ori pretindeau că îl stimează, dar simţeau imediat că fac parte din regnuri diferite. Gândeau diferit, vorbeau diferit, aş spune chiar că respirau diferit. Priviţi jurnalele de film din epocă şi veţi vedea că până şi modul de a aplauda al lui Maurer diferea de acela al tovarăşilor de Comitet Executiv. Despre ce ideologie să vorbeşti cu Bobu, Postelnicu, Dăscălescu sau Lina Ciobanu? Chiar un Verdeţ sau Pană nu puteau ieşi din corsetul unei sufocante limbi de lemn. Pierdut în aburii unui alcoolism somnambulic, un Gogu Rădulescu renunţase de multă vreme să-şi mai amintească de propria demnitate. M-am întrebat adeseori ce-a căutat Maurer, în anii clandestinităţii, în Partidul Comunist din România? Ce putea avea comun distinsul avocat cu proletarii fanatici gen Dej, Moghioroş şi Apostol ori cu croitoresele de provincie gen Ghizela Vass ori Marta Cziko, cea care avea să devină atotputernica soţie a lui Alexandru Drăghici? Cum a putut nu numai tolera, dar chiar si încuraja egocentrismul vindicativ şi anti-intelectualismul visceral al lui Gheorghiu-Dej? Bun causeur, caustic, cultivat, hedonist, Maurer se bucura de plăcerile vieţii. Murea de plictiseală la plenare, căsca ostentativ, adormea cât mai vizibil cu putinţă. Nu frecventa cercurile din nomenklatură, prefera compania lui Ion Ţiriac. Fiul său, Jean, fugit în Germania în ianuarie 1989, povestea într-un interviu din 2005 că tatăl său avea o colecţie de 32 de puşti de vânătoare, dintre care una primită de la regina Angliei, alta de la Sadoveanu. Cum să renunţe jovialul, arogantul Maurer la acele puşti solidarizându-se cu cine ştie ce gest protestatar? Puterea, tenisul şi vânătoarea, acestea au fost patimile levantinului personaj. Din cate ştiu, când s-a pus problema ca Gheorghe Apostol să-l contacteze pe Maurer pentru a semna "Scrisoarea celor 6" din martie 1989, Alexandru Bârlădeanu s-a opus categoric. Îl considera pe Maurer principalul vinovat pentru catastrofa României din acei ani. În plus, Bârlădeanu nu uitase cum Maurer, care îi datora enorm lui Dej, a declarat imediat după moartea marelui său prieten că el personal "nu-i va mai răspunde la telefon Licăi Gheorghiu". Prin biografie, voluptăţi şi gusturi, nevasta sa, Elena, era opusul austerelor veterane ale partidului. Pentru Maurer, cea mai mare bucurie era să bea un pahar de Courvoisier când se întorcea victorios de la vânătoare. Când unchiul meu a fost sancţionat în 1959, Maurer s-a întâlnit pe stradă cu mătuşa mea, Cristina Luca, se cunoşteau bine de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 (el, lângă Dej, ca membru al delegaţiei româneşti, ea, fosta luptătoare în Rezistenţa franceză, era corespondenta "Scânteii"), se mai văzuseră între timp. Maurer fusese el însuşi debarcat de Ana Pauker, lucrase ca director al Institutului de Cercetări Juridice, revenise în conducere după 1957. În stilul său sardonic, a întrebat-o: "Ce s-a întâmplat cu soţul tău, a fluierat în biserică?" Ceea ce i-a lipsit lui Maurer a fost "l'esprit de sérieux". Luând totul în răspăr, afişând cu superbie aere de mare senior, a pregătit calea pentru aliajul de rituri bizantine şi de delir stalinist reprezentat de domnia lui Ceauşescu. Nu a dorit ca lucrurile să degenereze astfel, s-a scuturat cu dezgust, dar nu a făcut nimic pentru a împiedica noua glaciaţiune. În anii când influenţa sa a contat (1963-1968), România a avut parte de o minimă, însă reală, relaxare. Pe Jean Maurer, fiul său, l-am cunoscut bine, încă din anii liceului. Era mai mare cu un an, făcea Liceul German. Nu a crescut printre copiii din Cartierul Primăverii, nu avea prieteni în acea lume. Singura amică a mamei sale cu conexiuni ilegaliste era Tanţi Buican, soţia sumbrului, încuiatului activist cominternist Alexandru Buican (Arnoldi), absolvent al Şcolii Leniniste de la Moscova în anii 30, lup t ă tor în Rezistenţa franceză, supravieţuitor al lagărelor naziste, numit, după război, ministru consilier la Belgrad, adjunct de ministru la Învăţământ şi apoi vicepreşedinte al Institutului de Relaţii Culturale cu Străinătatea (condus oficial, cred, de Mihai Râlea).Comentariile la acest articol sunt suspendate! Citiţi şi:

  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (I)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (II)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (III)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (IV)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? (V) Ispita comunismului dinastic
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (VI)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (VII)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (VIII)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (IX)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (X)
  • Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (XI)

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI