În ziua de 13 iunie, acum două decenii, mă aflam la Bucureşti. Am fost martor direct la ceea ce s-a petrecut.
Postcomunismul ar fi trebuit să însemne o reîntoarcere la civilizaţie şi la civilitate. În România, lucrurile s-au petrecut altfel: fărădelegea comunistă s-a convertit în samavolnicia fesenistă (neo şi/sau criptocomunistă).
Delirul a început când, la chemarea şi cu sprijinul celor care ar fi trebuit să protejeze legea, au avut loc raidurile fascistoide ale "proletarilor" de la Metaloglobus şi mai ales de la IMGB la Institutul de Arhitectură şi în alte părţi. Antiintelectualismul iliescian făcea ravagii. Au venit minerii, au urmat două zile de infern. Principalele ţinte erau organizaţiile societăţii civile, partidele democratice şi intelectualii critici (se scandau lozinci imunde, erau calomniaţi Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler).
Am fost atunci avertizat, în varii chipuri, de către emisarii celor care organizau represiunea (între aceştia, vicepreşedintele Frontului Salvării Naţionale, ideologul bolşevic N. S. Dumitru), să "fiu atent". Eram, pe 14 iunie, în curte la GDS când am văzut că se apropiau minerii şi cei care le dădeau direcţiile.
Îmi amintesc că eram acolo împreună cu Tudor Jebeleanu, cu Agota Kuperman (la acea vreme consiliera culturală a Ambasadei SUA) şi cu Gabriel Andreescu. Acesta din urmă a ieşit la poartă şi a reuşit să-i convingă pe cei ce păreau gata să atace clădirea şi pe noi să nu o facă.
În alte părţi, la "Romania liberă", la sediul PNŢCD şi câte altele, descinderile securisto-minereşti, ordonate şi patronate de echipa Iliescu- Roman, s-au soldat cu devastări şi molestări. Execraţii "golani" trebuiau să primească "o lecţie exemplară".
În după-amiaza zilei de 14 iunie, l-am vizitat pe Marian Munteanu la Spitalul de Urgenţă (am mers împreună cu Tudor, ne-a facilitat intrarea Alexei Florescu, vechi prieten, unul dintre psihologii greviştilor foamei din Piaţă). În aceeaşi cameră de spital zăcea fratele său, maltratat şi el.
Ţin minte că i-am dat lui Marian un roman de John Le Carré şi câteva pachete de ţigări. Zâmbea trist, făceam împreună haz de necaz. După câteva minute mi s-a transmis, din partea vicepremierului Cazimir Ionescu, să părăsesc spitalul. Azi, Cazimir Ionescu reprezintă PSD în Colegiul CNSAS.
Puterea fesenistă, prelungire şi reîncarnare a celei comuniste, a manipulat cu cinism fobii, resentimente şi anxietăţi colective. Ideologia noii conduceri a ţării, instalată prin fraudă politică şi semantică, era una a etatismului oligarhic, a falsului egalitarism social, a autoritarismului xenofob şi a populismului etnocentric.
Isteria nomenklaturist- securistă a fost diagnosticată şi sfidată de filosoful Mihai Şora, care a demisionat din funcţia de ministru al educaţiei. Alexandru Paleologu a preferat, la rândul său, să fie "ambasadorul golanilor", nu al tandemului Iliescu- Roman.
Barocul stalinisto-fascist a fost matricea în care a prins fiinţă experimentul hibrid pe care îl putem numi sistemul Iliescu. Un sistem care continuă să paraziteze corpul social prin miile de fire ale unei corupţii endemice, prin campanii propagandistice deşănţate şi prin demonizarea celor care refuză să par ticipe la perpetuarea miturilor despre "dictatură" şi "cezarism".
Tocmai pentru că s-a amânat aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de crimele din decembrie 1989 şi din iunie 1990, asistăm azi la recidivele acestor patologii, la fraternizarea dintre campionii radicalismelor (ori mai bine spus ai oportunismelor) de stânga şi de dreapta în numele aversiunii pentru valorile de centru.
Acutizarea discursului vituperant, acuzaţiile aberante, falsificări demonstrabile, îmbrăţişări între persoane care până deunăzi se detestau public, exonerarea unor informatori în numele interesului de moment (de fapt, de grup), iată unele dintre expresiile unei bizare nevroze ce pare contagioasă.
Observ cu tristeţe complicităţi sordide, capitulări laşe şi alianţe abjecte. Acum douăzeci de ani, societatea deschisă a suferit o brutală, teribilă lovitură. Amintirea acelor momente are o valoare terapeutică şi profilactică. "Normalitatea" fesenistă a fost instaurată, asemeni celei comuniste în anii 1945-1948, prin minciună, sânge, teroare şi ură.
IICCMER a încercat să surprindă trauma zilelor de 13-15 iunie în expoziţia "Constatare la faţa locului", din Pasajul Universităţii. În mod şocant, Administraţia Străzilor a decis să mutileze o asemenea iniţiativă de rememorare şi comemorare. Amnezia impusă de aceste autorităţi a rămas una dintre metodele de a ascunde adevărul.
