Senatorii dezbat mâine cazurile Şereş şi Păcuraru

Senatorii dezbat mâine cazurile Şereş şi Păcuraru

Camera Superioară a Parlamentului va decide mâine, prin vot secret cu bile, dacă avizeaza sau nu începerea urmăririi penale în cazul senatorilor Codruţ Şereş şi Paul Pacuraru, a anunţat astăzi preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu.

Potrivit acestuia, cele trei rapoarte ale Comisiei juridice a Senatului în privinţa începerii urmăririi penale a senatorilor Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru au fost deja distribuite senatorilor pentru consultare.

"Membrii Biroului Permanent şi liderii de grup au primit şi referatele sinteză ale Parchetului General cu privire la solicitările de începere a urmăririi penale", a afirmat Nicolae Văcăroiu.

Primul raport care va fi dezbătut va fi cel al senatorului Codruţ Şereş. După prezentarea rapoartelor, cei doi vor putea să-şi expună punctul de vedere asupra rapoartelor întocmite de senatorii jurişti.

Comisia juridică a Senatului a decis, pe 13 august, cu unanimitate de voturi, să prezinte plenului un raport favorabil cererii Parchetului General şi DNA de începere a urmăririi penale a senatorilor Corduţ Şereş şi Paul Păcuraru.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:35

CITIŢI ŞI:

Videanu, Seculici şi Stolojan, vizaţi în dosarul "Electrica"

 

Ne puteți urmări și pe Google News