Senator mușcat de câine

Senator mușcat de câine

Liderul PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, a ajuns, ieri, la spital, după ce a fost muşcat de un câine în gospodăria unui localnic din Drăgăşani, democrat-liberalul căutând printre localnici persoane care să candideze pentru funcţia de consilieri locali.

"Eram în cartierul Zlătărei, iar la un moment dat căutam persoane care erau recomandate ca dorind să intre în politică şi să candideze ca şi consilieri locali, oameni gospodari, iar la un moment dat am ajuns la o adresă, care ulterior mi-am dat seama că era greşită. Era o casă aparent părăsită şi multe tractoare în curte. Am înaintat, eram singur, iar la un moment dat am călcat pe un lanţ, mi-am dat seama atunci instinctiv că în apropiere e şi un câine. M-am uitat şi atunci am văzut venind un câine de talie mare care a sărit pe mine. Era ca un leopard, m-a muşcat de piciorul stâng, de deasupra genunchiului. L-am lovit cu pumnul, dar am căzut pe spate şi m-am lovit destul de rău. Simţeam că nu mai am aer, l-am lovit cu picioarele aşa cum eram căzut şi în acelaşi timp m-am târât pentru a ieşi din raza de acţiune a câinelui, în afara zonei unde lanţul îi permitea să se mişte", a declarat liderul PDL Vâlcea. Intervenție chirurgicală

El a precizat că a părăsit gospodăria localnicului la volanul maşinii personale şi a mers la spitalul din Drăgăşani. "Am plecat cu greu de acolo, eram singur, simţeam că nu mai am aer şi am plecat la volanul maşinii la spitalul din Drăgăşani", a spus Jurcan.

Starea deputatului de sănătate s-a înrăutăţit însă, astfel că medicii au decis să îl transporte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. "Ulterior simţind că starea mea se înrăutăţeşte, s-a decis transportarea cu o salvare la spital, la Râmnicu Vâlcea. Am fost operat în zona muşcăturii. Sunt cusut, e bine. Problema e că după căzătură am probleme cu coloana vertebrală, probabil că am o tasare de vertebră", a declarat senatorul Dorel Jurcan.

Dorel Jurcan a rămas internat la secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, starea lui fiind stabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News