Redăm mai jos mesajul lui Valentin Jucan:

„Săptămâna trecută vă prezentam evoluția CNA, așa cum o văd eu, pornind de la cele patru mandatele care se finalizează în octombrie și noiembrie. Spuneam că va fi un CNA pesedizat cu cel puțin șase membri, exact numărul de voturi minim necesare pentru orice decizie. Control total al PSD în CNA.
Acum, cu noile informații care apar, lucrurile se agravează. Nu se dorește ca CNA să funcționeze în campania electorală și pe perioada celor două tururi de scrutin pentru alegerile prezidențiale. Pe cele patru mandate care se apropie de termen NU vor fi numiți membri noi/sau aceiași. Degeaba am adoptat o Decizie privind modul de reflectare a campaniei electorale în audiovizual, degeaba există Cod de reglementare audiovizual, degeaba există lege. Uitați că există tocmeală!
Este inadmisibil ca unicul organism de reglementare în audiovizual să fie băgat în concediu cu forța pentru ca unele televiziuni să își facă de cap. Evident că cele sprijinite politic în CNA oricum aveau liber la orice. 
Consiliul, cu un nou Regulament de organizare și funcționare care plasează direcțiile în subordinea lui, inclusiv SERVICIUL MONITORIZARE și cel de INSPECȚIE, nu va putea să traseze acestor structuri sarcini și nu va putea să solicite monitorizări. Vom fi în situația ca nici măcar după alegeri și nici după numirea celor patru membri să nu putem analiza ce s-a întâmplat în campania electorală. Cum am mai spus, se joacă cu "totul sau nimic". 
Îmi rezerv dreptul, deși consider că este o obligație, de a mă adresa forurilor europene și ambasadelor care au transmis necontenit mesaje axate pe alegeri corecte și presă liberă de orice presiuni sau control politic. Iar acest demers îl voi face mai repede decât cred unii”.
VALENTIN-ALEXANDRU JUCAN
Secretar de Stat,
Membru al Consiliului Național al Audiovizualului