Semn de pace, Obama invitat la Damasc

Semn de pace, Obama invitat la Damasc

Preşedintele sirian, Bashar al Assad, i-a spus corespondentului Sky News în Orientul Mijlociu că vrea să-l întâlnească pe Barack Obama pe pământ sirian ca să discute despre pacea din regiune.

Vizită istorică

Liderul de la Damasc i-a cerut corespondentului Sky News să-i transmită invitaţia preşedintelui american. Când oficialul a fost întrebat când ar putea avea loc vizita, Bashar a răspuns că decizia le aparţine americanilor. Prima Doamnă a Siriei, Asma al Assad, s-a arătat, de asemenea, încântată să-i primească, la Damasc, pe Barack şi Michelle Obama. Invitaţia este una extrem de importantă. Gestul apropie Siria şi Statele Unite după ani buni de ostilitate în timpul administraţiei Bush.

Sol de pace

"Este normal să existe diferenţe între două culturi diferite şi între două naţiuni şi state diferite. Însă cred că Statele Unite joacă un rol special ca mare putere", a declarat Bashar al Assad. Declaraţia este un răspund direct la "ramura de măslin" pe care i-a oferit-o recent Barack Obama, după ce a decis să trimită un ambasador la Damasc, după patru ani de absenţă. 

CITIŢI ŞI: Ambasador american în Siria după o pauză de patru ani

Ne puteți urmări și pe Google News