Actriţa Berguzar Korel şi-ar dori să joace cu George Clooney şi Andy Garcia.
Ofrumuseţe din Turcia cucereşte România. Şeherezada, prinţesa celor „O mie şi una de nopţi“ de la Kanal D, reuşeşte să captiveze atenţia publicului atât prin frumuseţea ei, cât şi prin felul în care dă viaţă personajului său. Provenită dintr-o familie de artişti, ambii părinţi fiind actori ai teatrului turcesc, Berguzar Korel, Şeherezada timpurilor moderne, a urmat o facultate de actorie.
Printre profesorii ei s-a numărat şi Susan Baston, cea care i-a iniţiat şi pe Nicole Kidman şi Tom Hanks. Talentul şi sprijinul părinţilor au ajutat-o să cunoască rapid succesul, primul ei pas fiind în adolescenţă, când a jucat roluri secundare. În 1998 a avut ocazia să joace, alături de părinţii ei, într-un serial de televiziune. Au mai urmat alte câteva producţii TV, însă cel mai de succes rol din cariera sa de până acum este cel din serialul „1001 de nopţi“, unde interpretează rolul arhitectei Sehrazat.
Succesul de care s-a bucurat în Turcia este confirmat şi în România, unde serialul are audienţe relevante. Decizia de a accepta rolul a fost dificilă, având în vedere că actriţa trebuia să stea în spital alături de tatăl ei, care era bolnav de cancer la plămâni, dar mama a sfătuit-o să accepte, spunându-i că tatăl ei ar fi foarte mândru să o vadă jucând.
EVZ: Ai devenit faimoasă peste noapte. Te sperie în vreun fel succesul? Berguzar Korel: Nu, nu mă sperie şi nici nu cred că l-am căpătat într-o perioadă scurtă. Ce-i drept, am doar 26 de ani, dar acesta nu este primul meu rol. Este cel mai important, însă, şi cel care m-a consacrat. La început nu realizam ce mi se întâmplă, nu conştientizam popularitatea câştigată şi succesul pe care îl are serialul. Apoi am înţeles. Să nu uităm faptul că provin dintr-o familie de artişti. Atât tatăl meu, cât şi mama sunt actori de renume în Turcia, iar experienţa şi sprijinul lor m-au ajutat de-a lungul timpului.
Nu eşti mamă şi eşti o persoană tânără, veselă. Sehrazat este o mamă singură şi, în plus, zâmbeşte foarte puţin. Ţi-a fost greu să intri în rol? Sunt o persoană plină de viaţă şi din acest punct de vedere nu mă asemăn cu Sehrazat. Cu ea, viaţa a fost mult mai dură. A trebuit să treacă prin nişte momente dificile până sâ-şi câştige fericirea. În comparaţie cu ea, mie, cel puţin până acum, viaţa mi-a oferit numai lucruri frumoase. O familie minunată, o carieră la care nu am sperat şi mulţi prieteni adevăraţi. Dacă ar trebui să vorbim strict de rol, pot spune că la început nu mi-a fost deloc uşor să interpretez acest personaj. M-am pregătit îndelung pentru anumite scene. Într-un final, totul a fost bine.
Ai primit şi alte oferte? Alături de ce actor ţi-ar plăcea să joci? Nu, nimeni nu mi-a propus, deocamdată, nimic, dar este visul oricărei actriţe să aibă ocazia să joace într-o producţie internaţională. Sper, totuşi, ca într-o zi să le atrag atenţia producătorilor şi să am oportunitatea de a juca alături de nume mari precum George Clooney sau Andy Garcia. (râde)
S-au vehiculat în presă diverse zvonuri despre viaţa ta personală: căsătorie, despărţire, intrigi. Cum stau lucrurile până la urmă? (oftează) În urmă cu 3 luni am pus punct unei relaţii importante, care părea că se va finaliza printr-o căsătorie, dar nu a fost să fie. Am suferit mult pentru că am investit sentimente puternice în această relaţie. Momentan, există cineva, nu ştiu dacă o pot numi încă relaţie, însă nu aş vrea să divulg prea multe în legătură cu acest subiect.
Cine crezi că este mai iubită: Sehrazat sau Berguzar? Mi-ar plăcea să cred că Berguzar este cea iubită şi plăcută. Sehrazat este doar un personaj cu care am ajuns la sufletul oamenilor şi cu ajutorul căruia au reuşit să mă cunoască. Este clar că acest personaj va rămâne în mintea oamenilor, dar îmi place să cred că, prin interpretarea pe care am dat-o acestui personaj, el a prins viaţă şi a fost apreciat de toată lumea. Nu sunt geloasă, până la urmă suntem una şi aceeaşi persoană.
Ai fost vreodată în România? Nu am fost niciodată în România însă îmi doresc enorm să ajung. Vreau să-i cunosc pe români, să le cunosc ţara şi obiceiurile. Le mulţumesc din suflet că ne sunt alături şi că ne urmăresc.
SCENĂ. Berguzar, alături de partenerul ei de platou Halit Ergenc, alias Onur
„1001 DE NOPŢI“
Azi se lansează cel de-al treilea sezon „1001 de nopţi“, serialul care a depăşit chiar şi audienţele meciurilor de fotbal din Champions League, este cel mai urmărit film modern al momentului, reuşind să captiveze în medie peste 720.000 de telespectatori la fiecare episod difuzat. Este povestea unei tinere arhitecte cu care viaţa a fost cât se poate de dură. După o căsătorie interzisă şi pierderea soţului la scurt timp, Sehrazat, personajul feminin principal, află că fiul ei, în vârstă de 5 ani, este bolnav de leucemie şi are nevoie urgent de o operaţie care necesită foarte mulţi bani, 150.000 euro. După multe încercări nereuşite de a strânge această sumă, tânăra face un compromis foarte mare, petrecându-şi o noapte cu unul dintre şefii companiei la care este angajată, aceasta fiind, crede ea, singura şansă de a-i salva viaţa fiului său. Povestea este încadrată în trei sezoane de filmări, iar două dintre ele s-au încheiat zilele trecute. Filmările pentru cel de-al treilea sezon sunt şi acum în desfăşurare.
Astăzi începe cel de-al treilea sezon al serialului „1001 de nopţi“, care se anunţă a fi unul cu răsturnă ri de situaţie şi cu un stil cu totul diferit faţă de cel cu care au fost obişnuiţi până acum fanii. Telespectatorii vor putea urmări primul episod astăzi, începând cu ora 20.15. După episodul de marţi seara, începând de la ora 22.00, Kanal D va difuza un colaj cu cele mai importante momente din cursul celor 68 de episoade ale primelor două sezoane.