Şeful Federaţiei britanice de fotbal demisionează

Şeful Federaţiei britanice de fotbal demisionează

Şeful Federaţiei de fotbal din Marea Britanie demisionează, spunând că nu mai are încredere în FIFA în urma respingerii candidaturii Angliei pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2018, relatează The Sun.

Roger Burden, preşedinte în exerciţiu, a spus că nu va candida pentru funcţia permanentă, pentru că refuză să colaboreze cu membrii FIFA, "nedemni de încredere". "Este greu de crezut că procesul de votare a fost unul obiectiv. Eram în vârful evaluării tehnice a FIFA pentru cele patru candidaturi, pe primul loc într-o evaluare independentă a celor mai bune candidaturi din punct de vedere comercial, iar prezentarea noastră a fost considerată cea mai bună", le-a scris el conducătorilor FIFA. "Nu înţeleg cum am obţinut doar două voturi. Mi-am depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei, dar nu pot să colaborez cu oameni în care nu am încredere, deci îmi retrag candidatura", a adăugat el. Rusia va fi ţara organizatoare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, au decis joi, la Zürich, membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA). Celelalte candidaturi pentru organizare au fost Anglia, Spania şi Portugalia, Belgia şi Olanda. Rusia nu a organizat niciodată cea mai importantă competiţie fotbalistică a lumii şi este, de altfel, singura ţară din Europa de Est care beneficiază de acest privilegiu în istoria Campionatului Mondial. Primul Campionat Mondial de Fotbal a avut loc în 1930, în Uruguay, iar ultimul, anul acesta, în Africa de Sud. Ediţia din 2014, a 20-a din istorie, se va desfăşura în Brazilia. 

Ne puteți urmări și pe Google News