Incepand de astazi, „Evenimentul zilei” prezinta, in serial, afacerile imobiliare derulate de mai multi politisti clujeni fie direct, fie prin intermediul unor interpusi, in general membri ai familiilor lor.

Politistii in cauza au „uitat” insa sa-si completeze declaratiile de avere in acest sens, desi legile in vigoare prevad ca declaratiile de avere se completeaza anual sau de fiecare data cand se modifica structura averii. Mai mult, Statutul Politistului, interzice oamenilor legii sa „efectueze direct sau prin persoane interpuse, activitati de comert, ori sa participe la administrarea sau conducerea unor societati comerciale, cu exceptia calitatii de actionar”.

In declaratia de avere bate vantul

Inspectorul principal Radu Simion Ciorca ocupa functia de adjunct al sefului Detasamentului de Interventii si Actiuni Speciale (DIAS) Cluj. Politistul,  impreuna cu alte doua persoane fizice, construieste in comuna Apahida, la cativa kilometri de Cluj-Napoca, intr-o zona aflata in plina dezvoltare din punct de vedere economic, trei blocuri cu 45 de apartamente. Investitia  depaseste suma de 2,3 milioane de lei, adica peste 700.000 de euro.

Desi investeste o suma frumoasa in constructia ansamblului imobiliar care va cuprinde trei blocuri, in declaratia de avere a politistului, completata in 20 aprilie 2005, bate vantul. Cu exceptia unui autoturism Opel, fabricat in anul 1992, despre care politistul declara ca l-a cumparat, politistul Radu Ciorca este sarac lipit pamantului, niciun alt bun imobil sau mobil care sa fie in proprietatea acestuia neaparand in declaratie. In plus, Radu Ciorca nu a declarat niciun credit bancar, prin care sa justifice capitalul necesar constructiei ansamblului rezidential din Apahida.

Trei blocuri

Complexul imobiliar va fi construit de trei persoane: Radu Ciorca, cumnatul acestuia, inginerul proiectant Radu Nicolae Pacurar, si de o alta persoana, Cristian Marius Campan.

Zona unde va fi construit se afla la cateva zeci de metri de drumul national care leaga municipiul Cluj-Napoca de Gherla. Pentru a demara constructia, cei trei au cumparat 3.750 de metri patrati de teren de la Didiana Jucan, o femeie din Apahida, pentru suma de 160.000 de euro, echivalent a circa 560.000 de lei. In contractul de vanzare-cumparare se arata ca terenul este detinut in cote egale de politist si ceilalti doi asociati.

Cei trei au solicitat Primariei Apahida o autorizatie de construtie, care s-a concretizat in data de 12 septembrie 2007, cand a fost emisa autorizatia 359/2007. Complexul rezidential va fi compus din trei blocuri care vor avea patru etaje si mansarda. Pretul declarat al intregii investitii imobiliare este de 1.789.676 lei, la care se adauga pretul terenului. In planul constructiei, cei trei investitori vor sa construiasca 45 de apartamente dintre care zece cu o camera, 25 de apartamente cu doua camere si alte zece unitati locative cu trei camere.

DUBIU

„Nu mai stiu daca vrem sa construim”

Radu Ciorca a declarat pentru „Evenimentul zilei” ca a cumparat terenul in toamna anului trecut, impreuna cu alte doua persoane, si ca nu l-a trecut in declaratia de avere pentru ca inca nu „au iesit actele de la cartea funciara”. „Pamantul inca nu e pe noi. Abia am platit ultima dintre cele trei rate”, a spus Radu Ciorca. Acesta a precizat ca pentru constructia celor trei blocuri a luat un imprumut bancar, care insa nu se regaseste in declaratia de avere.

„Stiti cum e cu declaratiile de avere. Acum ca a inceput anul se reactualizeaza”, a precizat politistul. Ciorca a mai afirmat ca informatia din dosarul de autorizare din care rezulta ca ar dori sa construiasca 45 de apartamente nu este adevarata. „Informatia este gresita si nu stiu daca in primul rand mai vrem sa construim ceva. Nu eu am fost cel care a solicitat eliberarea autorizatiei de constructie”, a mai spus omul legii. Acesta a mai spus ca stie de prevederile din statutul politistului care le interzice oamenilor legii sa deruleze activitati cu caracter de comert. „E de discutat mult legat de acest caracter economic din statulul politistului”, a comentat Ciorca.

Un specialist in drept din Ministerul Economiei si Finantelor ne-a confirmat insa ca in acest caz este vorba de o incompatibilitate intre calitatea de politist si cea de constructor de blocuri. „Una este sa construiesti o casa si, daca nu iti place, sa o vinzi, si alta este cand din start pornesti cu o autorizatie de constructie pentru un bloc sau mai multe, pentru ca este logic ca acele apartamente ori sunt de vanzare ori sunt pentru inchiriere”, a declarat acesta.