Partizanul anticomunist Iosif Nandra, acum în vârstă de 87 de ani, le-a supravieţuit călăilor lui.
Exhumarea rămăşiţelor unui partizan anticomunist, demers al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR), le răscoleşte sufletele câtorva localnici dintr-un sat din Ţara Haţegului. Dar, în acelaşi timp, le aduce liniştea. Nu vor răzbunare, pentru că este prea târziu pentru aşa ceva.
Vor doar ca o fărâmă din adevărul unor vremuri tulburi ale istoriei să iasă la iveală. În perioada 1948-1949, colectivizarea a lovit şi satele din Ţara Haţegului. Cei care nu s-au supus s-au retras în munţi. Unii erau deja simpatizanţi ai mişcărilor de tip legionar. Alţii au devenit, considerând că nimic nu poate fi mai rău decât comunismul. S-au format, astfel, mai multe grupări de partizani. Unii au supravieţuit o vreme în Munţii Retezat. Alţii au preferat Munţii Şureanu.
Aici s-au refugiat, în anul 1949, Petru Vitan şi Iosif Nandra, din satul Băieşti, comuna Pui. Aveau 32, respectiv 27 de ani. Fuseseră pe front. Nandra fusese chiar rănit, în picior, undeva în Ungaria. Când au fugit în munţi erau deja aşezaţi la casele lor, dar au preferat să fugă în munţi decât să-şi dea pământurile la CAP. Ştiau deja că mulţi oameni ajunseseră în beciurile Securităţii, unde au fost bătuţi crunt, pentru că n-au semnat „înscrierea” la CAP.
Iosif - împuşcat în spate, Petru - omorât cu grenada Au stat în munţi timp de trei ani. Se întâlneau pe ascuns cu ai lor. Veşti le aducea Ionuţ Nandra (nicio legătură de rudenie, doar o coincidenţă de nume). Iosif ştie că Ionuţ e cel care i-a trădat. Povesteşte cum au fost atacaţi de securişti: „Ştia unde stăm. Aveam mai multe colibe, dar, cum era iarnă, stăteam într-una mai apropiată de sat. Ionuţ ăsta venea la noi şi ne mai spunea ce se întâmpla. Îi mai tăiam lemne prin pădure.
Ţin minte cum venea şi ne spunea „Puşcaţi-i, mă. Puşcaţi-i pă tăţi comuniştii!”, până când io i-am spus „Mă. Io n-am fugit în pădure să omor pă nime’. Io am fugit ca să scap cu viaţă ş-atât”. În zorii zilei de 21 noiembrie, mai mulţi securişti încojuraseră coliba în care se adăposteau cei doi. Iosif era ieşit. „L-am auzit pă unu cum fluieră scurt în spatele meu. M-am întors. Avea puşca îndreptată către mine. M-am făcut că ridic mâinile, dar am dat să mă arunc în râpa de lângă colibă. M-o puşcat în spate cu glonţ. Dup-aia o venit unu mai aproape ş-o tras cu o puşcă cu alice. Am căzut la pământ şi n-am mai văzut nimic.
Doar am auzit cum aruncă securiştii grenade în colibă. N-o fost numa o grenadă. Or fost mai multe, nu ştiu exact câte. Dup-aia or vrut să mă omoare, dar o strigat unu: «Mă, nu-l omorî şi pă ăsta, că nu mai scoatem nimic de la el»”. Corpul neînsufleţit al lui Vitan l-au lăsat acolo unde-l omorâseră, la aproape o oră de mers peste munte, din Băieşti. Au coborât în sat, au bătut la poarta casei sale şi i-au trimis pe doi fraţi ai lui Petru să-l îngroape, după ce i-au ameninţat că o păţesc rău dacă nu execută ordinul. 11 ani, şapte luni şi trei zile de detenţie
Pentru Iosif Nandra au urmat ani grei de temniţă. Cu 33 de alice în spate, dintre care trei ajunse în plămâni, Nandra a fost interogat la Securitatea din Haţeg şi din Deva. La scurtă vreme, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică. A trecut prin mai toate penitenciarele cumplite ale vremii. Cel mai mult a stat la Aiud şi la Gherla. A lucrat şi la Canal, apoi a fost trimis la tăiat stuf în Deltă, la Peliprava. Anul graţierii ceauşiste, 1964, l-a prins la Jilava. Când s-a întors acasă, după trei ani de rătăcit prin munţi şi „11 ani, şapte luni şi trei zile de detenţie”, cum spune Iosif, fiica lui, Elvira, pe care n-o mai văzuse de când avea 5 ani, era deja căsătorită.
S-a angajat în Haţeg, la o tăbăcărie. 40 de ani la rând, pe 21 noiembrie dimineaţa se îmbrăca frumos, lua cu el o sticlă cu vin, o felie de pâine şi un buchet de flori şi mergea singur la mormântul lui Petru Vitan. De fiecare dată când se întorcea acasă, nu mai era bun de nimic, nu mai voia să vobească cu nimeni nimic. De fapt, nici acum Iosivel, cum îi spun localnicii din Băieşti, nu oferă detalii despre locurile în care se ascundeau ceilalţi partizani, deşi le cunoştea foarte bine. Nu mai are încredere în nimeni. DORINŢĂ
„O să-i aducem osemintele lângă cele ale bunicii, pentru că acolo le este locul”
Alina Bratu este nepoata lui Petru Vitan, care a solicitat exhumarea rămăşiţelor bunicului ei. Vizibil marcată de moment, Alina Bratu spune că orice răzbunare este tardivă. În schimb, susţine femeia, stabilirea adevărului este importantă. „Este o poveste frustrantă. În copilărie nu puteam înţelege ce s-a întâmplat cu bunicul meu. Mama nu-mi spunea nimic. De fapt, nici acum nu vrea să discute pe subiectul ăsta cu mine. Bunica Maria (soţia lui Petru Vitan) a murit sub ochii mei, când eram copil încă, în timp ce se plângea cum o şicanau pe ea comuniştii, la CAP.
O să-i aducem osemintele la Subcetate, lângă cele ale bunicii, pentru că acolo cred că le este locul”, adaugă nepoata lui Petru Vitan. Alina Bratu este acum profesoară de istorie la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Haţeg şi explică scurt fenomenul care a dus la moartea bunicului său: „La Haţeg, cei care au luptat pe front, au anticipat ceea ce avea să urmeze. Ofiţerii de armată au plecat în munţi, şi în jurul lor s-au creat grupări de rezistenţă. La acea vreme, ruşii încă erau aici şi făceau ce făceau. Veneau şi-ţi luau din casă tot ce credeau ei că li se cuvine”.
SUPRAVIEŢUITOR. Iosif Nandra, în poarta casei
Foto: Remus Suciu
„M-o puşcat în spate cu glonţ. Dup-aia o venit unu mai aproape ş-o tras cu o puşcă cu alice. Am căzut la pământ şi am auzit cum aruncă securiştii grenade în colibă. N-o fost numa o grenadă. Or fost mai multe, nu ştiu exact câte.” Iosiv Nandra, fost partizan
SCURT ISTORIC
Liga Partizanilor Români din Haţeg Liga Partizanilor Români din Haţeg a activat în perioada 1948- 1949, sub conducerea inginerului Lazăr Caragea. Iniţial, gruparea s-a ascuns în Munţii Retezat. Membrii ei, cei mai mulţi foşti ţărănişti, erau convinşi că „vin americanii” şi îi vor alunga pe comunişti.
Aproape toţi, veterani de război. În vara anului 1949, Lazăr Caragea a fost trădat de un anume Petre al Popeştilor din comuna Sălaşu de Sus (jud. Hunedoara). A fost prins şi torturat de Securitatea din Hunedoara. Urmarea: o parte din grupare s-a reorganizat în jurul lui Petru Vitan. Cu această ocazie, partizanii şi-au relocat ascunzătorile în Munţii Şureanu, în zona satului Băieşti.
Din grup mai făceau parte Iosif Nandra, Adam Costa, David Sucaciu Constantin Ciucurescu şi Filimon Mărila. IICCR nu deţine încă date clare despre ofiţerii de Securitate care i-au executat pe membrii grupării lui Petru Vitan. Localnicii din Băieşti, vorbesc despre un oarecare Dudaş, care ar fi participat la operaţiune şi care, la scurtă vreme după aceea, a devenit preşedinte de CAP. Alte 20 de cazuri
Specialiştii IICCR mai au încă 20 de cazuri asemănătoare cu cele investigate până acum în Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu-Mare. Rezultatele cercetărilor vor fi adăugate la Dosarul Comunismului, aflat pe masa DIICOT. Preşedintele IICCR, Marius Oprea, spune că numărul victimelor securităţii, în perioada 1946- 1959 este de ordinul miilor: „Am estimat că sunt în jur de 10.000 de oameni omorâţi de comunişti prin intermediul Securităţii. Societatea românească trebuie să fie pregătită pentru a cunoaşte şi aceste aspecte. Comunismul nu a însemnat numai hidrocentrale, ci a însemnat şi foarte multe crime”. ISTORIA LA RECE
Asasinii partizanilor aveau şapte clase Crimele săvârşite de ofiţerii de securitate în anul 1949 pe raza satului Nepos, judeţul Bistriţa Năsăud, vor fi anchetate de Parche tul Militar Teritorial Bucureşti, ne-a declarat comisarulşef Ioan Bodescu, şeful IPJ Bis triţa, referindu-se la asasinarea celor trei lideri ai grupării anticomuniste Garda Albă, Dumitru Toader, Leonida Bodiu şi Ioan Burdeţ. Nepoţii eroilor
Leonida Bodiu lucrează la Prefectura Bistriţa şi este nepotul fostului căpitan al Gărzii Albe. În urmă cu 17 ani, Bodiu s-a întâlnit pe stradă cu locotenentul-major Traian Săsăr man, cel despre care ştie că i-a ucis bunicul: “Eram cu tata, care îl cunoştea pentru că fusese închis şi el. L-am întrebat de ce l-a împuşcat pe Leonida Bodiu. A negat, ne-a spus că Liviu Pangraţiu a fost cel care a tras o rafală de pistol-mitralieră în partizani. Vă spun sincer, tata l-a bătut atunci pe Săsărman, aşa bătrân cum era”.
Olga Scurta este nepoata lui Ioan Burdeţ. “În dimineaţa când l-au dus să fie împuşcat, bunicul a sărutat-o pe frunte pe mama şi i-a spus să aibă grijă de surorile ei. La scurt timp, au luat-o şi pe ea. Avea doar 16 ani. Era la şcoală. Au zis că va lipsi o jumătate de oră şi a lipsit un an”. Domnica Burdeţ fusese acuzată de tăinuire pentru că ar fi dus corespondenţa între şefii Gărzii Albe. Muncitorul care a devenit criminal securist
Dintre cei trei membri ai comandoului Securităţii, doar sublocotenentul Liviu Pangraţiu mai trăieşte. EVZ a reuşit însă să intre în posesia dosarului de cadre al locotenentul-major Traian Săsărmăn, care a decedat în urmă cu şase ani. Celebru pentru cruzimea sa şi pentru zelul depus în executarea ordinelor primite de la şefii Securităţii Bistriţa, Săsărman nu avea decât şapte clase.
Înainte de a fi încadrat în Securitate, a fost muncitor la CFR Bistriţa şi membru de partid din anul 1946. “Tovarăşul este cunoscut ca un element disciplinat, supus su periorilor, luptă pentru ducerea la îndeplinire a ordinelor şi sarcinilor, a fost un tovarăş ataşat regimului nostru şi este, având tot timpul sarcini de partid pe care le-a dus la îndeplinire”, îl caracterizau şefii lui. A absolvit clasa a Vlll–a la 24 de ani
În documentele serviciului de cadre, Săsărman este criticat totuşi pentru că nu avea şcoală. “Nu s-a străduit să se califice sau să-şi completeze studiile, deşi din anul 1956 a terminat clasa VIII şi a avut toate posibilităţile în această direcţie”, se arată în documente. La mijlocul anilor 50, după moartea lui Stalin, Securitatea din România a început să scape de ofiţerii pătaţi, care executaseră în trecut ordine barbare. Printre ei s-a aflat şi Traian Săsărman, îndepărtat în anul 1958 sub pretextul că n-avea pregătirea şcolară adecvată să îndeplinească o funcţie militară.
După ce a fost trecut în rezervă, Săsărman a lucrat la Direcţia de Colectare şi Valorificare a Materialelor Refolosibile Bistriţa, de unde s-a pensionat în luna aprilie 1984. Singurul securist din plutonul de execuţie încă în viaţă este fostul sublocotenent de securitate Liviu Pangraţiu. Potrivit docu mentelor de la CNSAS, el a făcut parte din plutonul care i-a îm puşcat pe cei trei luptători anticomunişti, în 1949. (Mihai Şoica)
FIŞA PERSONALĂ. Muncitorul Traian Săsărman a ajuns ofiţer de securitate
GARDA ALBĂ Condamnaţi la 384 de ani de închisoare Garda Albă a fost o mişcare anticomunsită la care au aderat foarte mulţi locuitori din zona Năsăud. Numele mişcării a fost dat de Securitate. Era condusă de Lenonida Bodiu, fost căpitan în armata regală. Garda Albă a activat între 1948 şi 1949. Avea ca obiective apărarea familiei, a credinţei creştine şi a averilor membrilor mişcării. Cei din Garda Albă sperau în venirea americanilor care să scape România de sub ocupaţia sovietică şi să reinstaureze monarhia.
Potrivit documentelor Securităţii, activitatea Gărzii Albe s-a rezumat doar la întâlniri conspirative şi la „şedinţe interminabile care durau până înspre dimineaţă”. Singura acţiune mai importantă consemnată a fost tipărirea unui manifest prin care ţăranii erau îndemnaţi să lupte împotriva comuniştilor. Securitatea a arestat 57 de membri ai Gărzii Albe, printre care Leonida Bodiu, Ioan Burdeţ şi Dumitru Toader, consideraţi capii mişcării. În total, pe numele celor 57 de membri ai Gărzii Albe au fost emise sentinţe care cumulează 384 de ani şi patru luni de închisoare.
Recomandările noastre
