SFÂNTU GHEORGHE. Câteva mii de secui s-au adunat ieri în faţa prefecturii pentru a protesta faţă de declaraţiile de la Budapesta.
În jur de 2.500 de maghiari din judeţele Covasna şi Harghita s-au adunat ieri la Sfântu Gheorghe, în faţa Prefecturii Covasna, pentru a protesta faţă de intenţia coaliţiei de guvernare de a-i schimba pe şefii de etnie maghiară ai serviciilor publice deconcentrate. Mitingul de ieri a fost organizat la chemarea bisericilor istorice maghiare. Enoriaşilor care au venit în co lonaţi direct de la biserică li s-au alăturat senatori şi deputaţi UDMR din Covasna şi Harghita, reprezentanţi ai autorităţilor locale UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM). În mulţime s-au mai aflat şi membri ai extremei dreapta din Ungaria, respectiv ai Gărzii Maghiare.
Huiduieli la adresa lui Băsescu „Marea adunare de la Sfântu Gheorghe“, aşa cum a fost denumit protestul de către organizatori, s-a transformat într-o manifestaţie pro autonomie. Mai mult decât atât, secuii l-au huiduit copios pe preşedintele Traian Băsescu, pentru declaraţia făcută la Budapesta, după întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Ungariei, Laszlo Solyom, când a afirmat că „Ţinutul Secuiesc nu va fi niciodată autonom“.
Liderii bisericilor maghiare istorice au subliniat faptul că, în ultima perioadă, au constatat „o amplificare a atitudinii antimaghiare din partea guvernului, cât şi din partea preşedintelui României“. De la prezidiu, participanţilor le-a fost citită o petiţie adresată preşedinţiei, guvernului şi Parlamentului European, act în care sunt trecute 10 doleanţe ale comunităţii maghiare.
În petiţiei se solicită preşedintelui Traian Băsescu să-şi retragă declaraţiile care au „indignat“ secuimea. Pe lângă această solicitare, reprezentanţii comunităţii maghiare cer respectarea propor- ţiei etnice în instituţiile publice deconcentrate şi „încetarea populării contro late, prin care se urmăreşte modificarea componenţei etnice“ şi stoparea militarizării zonei, dar şi „asigurarea dezvoltării corespunzătoare a in fra structurii“.
Petiţia a fost redactată în limba maghiară şi înregistrată la Prefectura Covasna. Protestul, care a durat o oră, s-a încheiat în acordurile imnului secuiesc şi ale celui al Ungariei.
PETIŢIE
Soluţia: „Autonomie teritorială“ Petiţia participanţilor la adunarea de la Sfântu Gheorghe se încheie cu soluţia problemelor comunităţii maghiare din zonă: „Autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc“. Pe de altă parte, manifestanţii au mai cerut şi recunoaşterea şi extinderea drepturilor colective. În plus, reprezentanţii comunităţii maghiare au mai propus şi recunoaşterea limbii maghiare, alături de limba română, ca limbă oficială regională şi înfiinţarea de către statul român a unei universităţi maghiare, cu finanţare din bugetul statului. Şi nu în ultimul rând, a fost pusă şi problema retrocedării bunurilor bisericeşti naţionalizate.