Comuna covăsneană Turia a intrat ieri în Cartea Recordurilor cu cel mai lung bulz din lume, de 150 de metri şi lat de 32 de centimetri.
Localnicii şi-au depăşit astfel recordul de anul trecut, încă neomologat, de 113 metri. Pentru uriaşul bulz au lucrat 240 de femei şi 75 de bărbaţi. S-au folosit 400 de kilograme de mălai şi 150 de kilograme de brânză de oaie. Apa a fost fiartă în 15 ceaune uriaşe, apoi mămaliga a fost întinsă pe un şir de mese. La comanda pe portavoce, sutele de femei au rulat simultan compoziţia. Măsurătoarea oficială a fost făcută de un notar public şi de şefa Serviciului Judeţean de Metrologie. Documentul oficial şi filmările vor fi trimise la Londra pentru omologare şi înregistrate în Guinness Book. „Maria însângerată“, cocktail cu apă minerală Tot în judeţul Covasna, în sta- ţiunea Şugaş-Băi, a avut loc sâmbătă un concurs de făcut clătite cu apă minerală, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului apei minerale „Aquarius“. 11 echipe din diferite localităţi ale judeţului s-au întrecut în prepararea celei mai gustoase clătite, de la cele umplute cu zahăr la cele umplute cu afine, până la cele cu miez de nucă şi chiar cu dulceaţă pentru diabetici.
Acestea au fost „stropite“ din belşug cu cocktailuri pe bază de apă minerală, botezate sugestiv: „Secui transparent“, adică două părţi de apă minerală din două izvoare diferite şi o parte de palincă, „Creasta curcii înfuriate“, apă minerală cu piper, şi „Marie însângerată“, adică apă cu paprika.