Sectorul construcțiilor, pe scădere în 2011

Sectorul construcțiilor, pe scădere în 2011

Numărul locuințelor finalizate anul trecut în România a fost mai mic decât cel din 2010.

În trimestrul IV 2011 au fost date în folosinţă 15.372 locuinţe, în scădere cu 1.308 locuinţe faţă de trimestrul IV 2010, potrivit datelor primite de la INS. În anul 2011 au fost terminate 44.456 locuinţe, în scădere cu 4.356 locuinţe faţă de anul 2010. Pe medii de rezidenţă, atât în trimestrul IV 2011 cât şi în trimestrul IV 2010, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul rural, 59,6 %, respectiv 59,0%.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de trimestrul IV 2010, în trimestrul IV 2011, numărul locuinţelor realizate din fondurile publice a crescut cu 554 locuinţe, iar numărul locuinţelor realizate din fondurile private a scăzut cu 1862 locuinţe.

Scăderea cea mai mare, în București

Distribuţia în profil regional subliniază o scădere a numărului locuinţelor terminate pe total cu 1.308 locuinţe, scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare astfel: Bucureşti – Ilfov (-859 locuinţe), Nord – Vest (-383 locuinţe), Nord – Est (-266 locuinţe), Centru (-211 locuinţe) şi Sud – Vest Oltenia (-114 locuinţe). În următoarele regiuni de dezvoltare, numărul locuinţelor terminate a crescut astfel: Sud – Est (+405 locuinţe), Vest (+97 locuinţe) şi Sud – Muntenia (+23 locuinţe).

Pe medii de rezidenţă, analiza construcţiei de locuinţe noi pune în evidenţă o creştere a ponderii acestora în mediul rural atât în anul 2010 (52,3%) cât şi în anul 2011 (56,4%). Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de anul 2010, în anul 2011, a scăzut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private, cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice, cu 3896 locuinţe, respectiv cu 460 locuinţe.

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o scădere a numărului locuinţelor terminate. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare : Bucureşti – Ilfov (-1496 locuinţe), Centru (-817 locuinţe), Sud – Muntenia (-614 locuinţe), Nord – Vest (-553 locuinţe) şi Sud – Est (-549 locuinţe). În regiunea de dezvoltare Vest a avut loc o creştere cu 318 locuinţe.

Ne puteți urmări și pe Google News