Se întorc „valorile” din Dubai. BDLP, Alex Bodi și Alexandru Țiriac, în același avion spre România

Se întorc „valorile” din Dubai. BDLP, Alex Bodi și Alexandru Țiriac, în același avion spre RomâniaBogdan de la Ploiești, oprit de poliție. A fost testat pentru consumul de droguri. Sursa foto Youtube

Situația zborurilor din Dubai pare să se redreseze. După câteva zile în care niciunul dintre cei care s-au aflat în celebra metropolă nu știau când se întorc, iată că a venit și ziua în care o parte dintre celebrii României se întorc.

BDLP, Țiriac și Bodi înapoi spre România

Bogdan de la Ploiești, Alex Bodi și Alexandru Țiriac se întorc în România, după câteva zile în care nu s-a zburat din Dubai. Anunțul a fost făcut public de manelist care a făcut și un clip în care își anunța fanii că vine. Culmea este că a ridicat telefonul ca să îl filmeze pe Bodi aflat la două scaune distanță, doar că între ei, supriză! Se afla nimeni altul decât Alexandru Țiriac, care a ridicat capul în momentul în care artistul a strigat ”Alex”, el referindu-se la Bodi.

Screenshot

Practic a apărut din greșeală pe clipul acela. De altfel, se citește pe fața fiului lui Țiriac că nu prea înțelege de ce este strigat. Cu toate acestea a ridicat ochii.

Manelistul se întoarce la treabă

BDLP și Bodi au fost prinși pe teritoriul Dubaiului mai mult decât au prevăzut în primă instanță. De altfel, BDLP și-a anunțat fanii că este posibil să nu ajungă la cântările pe care le are programte. Dar se pare că începând de mâine, 6 martie, acesta va putea să onoreze evenimentele la care a fost antamat.

Bodi se întorcea dintr-o vacanță din Vietnam, pe care a petrecut-o alături de iubita lui Anca Kim. El a precizat pe toată șederea în metropolă că se simtă în siguranță și că așteaptă liniștit să vadă ce se întâmplă.

Țiriac, din nou singur

Cât îl privește pe Alexandru Țiriac acesta părea cumva abătut. Porbabil că și despărțirea de Sorana Cârstea are ceva de a face cu starea lui. Pe de altă parte, întreaga lui familie este stabilită în Dubai. Acolo unde din ce în ce mai mulți oameni de afaceri români, potent finaciar și -au cumpărat apartamente. Doar că în aceste zile toată lumea se întreabă cât mai este de sigur Dubaiul?!

Ne puteți urmări și pe Google News