Se întoarce "torpila" Ian Thorpe

Se întoarce "torpila" Ian Thorpe

NATAŢIE. Cvintuplul campion olimpic, australianul Ian Thorpe, va reveni în circuitul competiţional după o pauză de cinci ani. Înotătorul de la Antipozi va lua startul, mâine, la Cupa Mondială din Singapore.

Thorpe (29 de ani) s-a retras în 2006 din sport, însă a decis să revină şi să obţină un loc la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor. "Înot destul de bine, însă trebuie să îmi controlez aşteptările. Eu mă consider unul dintre cei mai buni înotători din lume, dar am lipisit cinci ani din bazin", a declarat australianul, care va lua startul la cursa de 100 de metri fluture. După concursul din Singapore, Thopre va lua startul şi la etapele de Cupă Mondială din China şi Japonia.

"Sunt puţin îngrijorat că s-ar putea să uit cum trebuie să înot, însă voi încerca să fiu cât mai relaxat, cu toate că prima cursă mi se va părea cu siguranţă ciudată", a mai spus Ian Thorpe, care a cucerit trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Sydney, adăugând că nu se aşteaptă să se califice pentru Londra 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News