Se înmoaie tăria politicienilor ruşi

Se înmoaie tăria politicienilor ruşi

Autorităţile ruse învaţă să renunţe la consumul de alcool, potrivit unui articol publicat în această săptămână de publicaţia rusă Pravda.

Tradiţia de a stropi victoriile politice cu valuri de băuturi spirtoase este foarte veche, birourile politicienilor devenind deseori scena unor festinuri în toată regula.

Magazinele care împânzesc holurile impunătorului palat unde funcţionează Duma de Stat oferă băuturi alcoolice pentru orice gust, iar cele mai multe cadouri primite de parlamentari constau în sticle cu băuturi tari, dar rafinate. În ajunul oricărei sărbători, în clădirea Dumei de Stat pot fi văzuţi zeci de oameni cu astfel de pachete.

Deputaţii au încercat să găsească o soluţie la aceasta problemă, însă au eşuat, notează Pravda.

Ne puteți urmări și pe Google News

Politicianul Andrei Vulf a înaintat o propunere menită să interzică alcoolul în Parlament. Iniţiativa a fost întâmpinată cu reticenţă de unii adversari politici, dar susţinută de liderul Partidului Liberal Democrat rus, Vladimir Jirinovski.

În trecut, ruşii beau la banchetele sovietice numai votcă, iar calitatea conta mai puţin.

Potrivit studiilor, în prezent, lucrurile au început să se schimbe. Ruşii au început să consume băuturi mai puţin tari, precum bere sau vin, dar şi băuturi mai scumpe.

Şi elita politică a început să îşi schimbe obiceiurile. Noii miniştri şi deputaţi, ca şi oamenii de afaceri, sunt mai preocupaţi de condiţia lor fizică şi preferă băuturile mai slabe.

Fostul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, obişnuia să bea numai bere, în timp ce nou-alesul Dmitri Medvedev preferă apa minerală.

Un reprezentant al Parlamentului nu crede însă că exemplul personal va fi suficient pentru a înlătura "moştenirea" lăsată de foşti lideri precum Hrusciov, Brejnev şi Elţîn.