Ministerul Muncii este în căutarea unei persoane care să ocupe funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, a spus ieri seată Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
"Preşedintele Casei Naţionale de Pensii are rang de secretar de stat şi va intra în această schimbare pe care o face Guvernul, pentru că este numit de premier. Acum se schimbă secretarii de stat la nivel de ministere, urmând să trecem la etapa cealaltă. Sunt în căutarea unei persoane care să poată prelua această funcţie", a explicat Mariana Câmpeanu.
Curtea de Conturi a anunţat în aprilie că efectuează un control la Casa Naţională de Pensii Publice, în urma raportului din 2010 al Curţii, conform căruia CNPP avea creanţe neîncasate în valoare de 25 miliarde lei (6 miliarde euro), precum şi pierderi de circa 126 milioane de euro.
De asemenea, Raportul Curţii a reliefat şi nereguli la plata pensiilor de invaliditate şi pensii de urmaş, în sensul efectuării unor astfel de plăţi către persoane care nu aveau acest drept, precum şi persoane care aveau câte două dosare de pensie depuse sau persoane care au cumulat, în acelaşi timp, o pensie mai mare decât salariul mediu brut pe economie, cu veniturile din salarii obţinute în instituţii publice
Mariana Câmpeanu a subliniat că vina nu aparţine în totalitate Casei Naţionale de Pensii, deoarece urmărirea, colectarea şi executarea creanţelor se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
"În ceea ce priveşte persoanele decedate, există o problemă, o disfuncţionalitate care cred că putea fi rezolvată. Cei care se ocupă de evidenţa populaţiei trebuie să transmită imediat când o persoană a decedat, pentru că nimeni de la Casa de Pensii nu are de unde să ştie când o persoană a murit", a spus oficialul MMFPS.