Scumpiri-şoc în 2011. VEZI prognozele FMI

Scumpiri-şoc în 2011. VEZI prognozele FMI

Petrolul se va scumpi cu 35,6%, alimentele cu 24,1%, iar metalele cu 26,5%, în acest an, comparativ cu luna octombrie 2010, arată cele mai recente prognoze ale experţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), publicate astăzi.

Potrivit previziunilor instituţiei financiare internaţionale, energia va fi mai scumpă cu 31,9%, în 2011 comparativ cu 2010.

Valul creşterilor de preţuri se va potoli însă în 2012, arată raportul. Astfel, petrolul se va scumpi, anul viitor, într-un ritm mult mai lent, de 0,8% faţă de 2011, iar preţurile din energie vor urca cu 0,1%.

După un an de scumpiri bruşte, alimentele se vor ieftini, anul viitor, cu 4,7%, susţin experţii FMI, în ultimele prognoze. La fel şi metalele, care se vor tranzacţiona, în 2012, la preţuri în scădere cu 0,8% faţă de anul acesta.

Presiunile de creşteri de preţuri din partea principalelor grupe de mărfuri vor avea ca efect aşteptări inflaţioniste mai mari pe termen lung în economiile unde ponderea alimentelor şi a energiei în indicele preţurilor de consum (inflaţia) este relativ mare şi unde credibilitatea politicii monetare nu este solidă, în primul rând în câteva economii emergente şi în dezvoltare, spun experţii FMI.

Ne puteți urmări și pe Google News