Din cuprinsul articolului
Scriitorul și tejgheaua, între inspirație și subzistență. Pare o alăturare destul de anacronică la prima vedere, dar realitatea contrazice la o analiză mai atentă.
Scriitorul este geniul care caută subiecte oriunde. Poate fi inspirat în tren, în parc, ori la o masă de birt, cu o halbă sau un pahar de vin în față. Unii dintre ei au încercat să vadă și cum este „de partea cealaltă” a tejghelei.
Scriitorul care a avut noroc: Constantin Dobrogeanu Gherea, socialistul cu „ștaif” de la Casa Regală
Scriitorul Constantin Dobrogeanu Gherea a fost un socialist convins. Era evreu ucrainean de origine. Se numise la naștere Salomon Katz sau Mihail Nikitici Katz. Naturalizat în România, a publicat celebra carte de analiză „Neoiobăgia” în care încerca să analizeze din perspectivă marxistă problema țărănimii după reforma agrară din 1864.
A fost el socialist, dar în viața de zi cu zi, a fost întreprinzător privat. A reușit să concesioneze restaurantul Gării de la Ploiești. Se mânca extraordinar acolo. Chiar Regele Carol I, Primul Ministru D.A.Sturdza și Titu Maiorescu au mâncat la Dobrogeanu Gherea. Scriitorul a reușit să revoluționeze arta servirii. Cum nu apăruseră vagoanele restaurant și cum la Ploiești trenul schimba locomotiva, el servea clienții direct în vagoane. Regele Carol I a pus „ștaiful” pe restaurantul lui Gherea când a venit la o inaugurare de monumente și a mâncat acolo: „Aci se mănâncă bine”!
Scriitorul care n-a avut noroc: Ion Luca Caragiale, conservatorul fără de parale
Scriitorul Ion Luca Caragiale a fost angajat de Luigi Cazavillan la Universul să scrie mici tablete literare inspirate de realitate. Așa s-au născut Momentele și Schițele de la 1901. Scriitorul era mare amator de bere și carne bine prăjită. Nu se da înapoi nici de la fasole bătută cu varză acră.
Provenea dintr-o familie de plăcintari veniți în suita lui Ion Gheorghe Caragea și se înrudea cu celebrul Momolo. Momoloaia, mătușa sa bună îi va oferi măcar spre apusul vieții o tihnă burgheză, când i-a lăsat o moștenire în terenuri, bani, bijuterii. Dar până să ajungă acolo, Nenea Iancu a gravitat între slujbe de birocrat și încercări antreprenoriale.
Berăriile care l-au făcut pe Caragiale să vândă pianul în parc la mezat
Caragiale a fost scriitorul amator de decorații. A fost director al teatrelor, a fost birocrat. Nu a luat medalia Bene Merenti și a creat berăria „Bene Bibenti”, ca o parodie. Evident, nu a reușit să exceleze financiar pentru că scriitorul din el își ajuta confrații fără bani. Iar ei nu au achitat consumația.
Cel mai răsunător faliment a fost la Gara din Buzău. Și-a luat ca asociat pe cumnatul lui. Restaurantul era lângă o casă unde Caragiale și-a luat soția și chiar soacra alături de copiii săi. Aici, s-a apucat de treabă, s-a străduit, a luat credit de la un zaraf evreu. Numai că deși gara era tranzitată, scriitorul și dramaturgul n-a avut noroc. Pianul familiei a fost scos la mezat în parcul orașului pentru ca marele nenea Iancu să plătească datoriile.
