Cu o săptămână înainte de marele premiu al Spaniei, septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher îşi avetizează fanii că o victorie pe circuitul din Barcelona va fi foarte greu de obţinut.
Într-un interviu acordat site-ului oficial al echipei Mercedes GP, germanul se declară mulţumit de modificările tehnice aduse monopostului MGP W01 pe care vor concura el şi colegul său, Nico Rosberg, dar rămâne cu picioarele pe pământ când vine vorba despre prima victorie, de la revenirea pe circuit.
Cursa catalană va fi un adevărat test pentru majoritatea echipelor, care au făcut modificări esenţiale asupra monoposturilor: "Începutul sezonului european este prima oportunitate de a face modificari esentiale asupra masinii, iar grand prix-ul Spaniei va fi primul pas din programul nostru.", a declarat managerul echipei Mercedes GP, Ross Brawn.
Şi vremea pare a fi un ajutor pentru Schumacher şi Mercedes, la sfârşitul săptămânii anunţându-se ploaie, lucru care l-ar ajuta pe german să-şi arate adevăratele calităţi tehnice.
Următorul circuit, după cel din Spania, va fi cel din Monaco, unde Schumacher deţine recordul pistei, stabilit în 2004.
Foto: Reuters
Formula 1
Clasament piloţi:
- Jenson Button - 60
- Nico Rosberg - 50
- Lewis Hamilton - 49
- Fernando Alonso - 49
- Sebastian Vettel - 45
- Felipe Massa - 41
- Robert Kubica - 40
- Mark Webber - 28
- Adrian Sutil - 10
- Michael Schumacher - 10
Clasament echipe:
- McLaren Mercedes - 09
- Scuderia Ferrari - 90
- Red Bull Racing - 73
- Mercedes Grand Prix - 60
- Renault F1 Team - 46