Din cuprinsul articolului
Schimbarea la Față, moment de cotitură în dezvoltarea creștinismului. S-a petrecut pe Muntele Tabor iar creștinii o celebrează pe 6 august în fiecare an
Schimbarea la Față - Muntele Tabor
Hristos Mântuitorul a mers cu Ucenicii săi de încredere, Petru, Ioan și Iacov la baza Muntelui Tabor. Aici, avea să se petreacă minunea Schimbării la Față. Hristos a urcat pe Munte, unde Ucenicii au văzut cum Lumina acoperise și schimbase Fața Sa. Apoi, Hristos a urcat pe un nor, lângă doi mari prooroci, Moise și Ilie. Schimbarea la Față arată dovada că Hristos era Trimisul! El trebuia să facă lucrarea Mântuirii. Era legătura dintre Vechea Lege și Noua Lege.
Ucenicii atunci când a avut loc Schimbarea la Față. au fost orbiți practic de acea strălucire. Ei au văzut Dumnezeirea Fiului. Petru chiar nu mai știa ce vorbește. I-a spus lui Hristos la revenire că el va săpa trei bordeie pentru fiecare dintre cei pe care îi văzuse pe Munte. Evident, Hristos i-a tolerat rătăcirea. Și totuși, Petru se îndoiește după proces de Hristos deși este pe Muntele Tabor, martorul Dumnezeirii Fiului.
De ce a fost nevoie, teologic vorbind, de Schimbarea la Față?
Se știe că Moise, nu întâmplător, primise pe Muntele Sionului, poruncile pentru a-și scoate poporul din robie. El mergea acolo și afla ceea ce trebuia să facă. Hristos fusese și El în pustie, 40 de zile. Dar nu era de ajuns. Hristos era fiul lui Dumnezeu! Moise și Ilie erau profeți, erau oameni. Sfântul Ilie, era Proorocul în care evreii credeau că va fi cumva Mesia. Așadar, respectând preceptul „Nu am venit să schimb, am venit să împlinesc!”, Hristos merge pe Munte, unde primește Slava Divină, se „Îndumnezeiește” după Nașterea ca Om și după Botez. Sunt două reconfirmări esențiale ale naturii divine a lui Hristos. Mântuitorul preia „ștafeta” divină de la proorocii Moise și Ilie, cei mai cunoscuți din Vechiul Testament.
Schimbarea la Față - ciclul minunilor
Schimbarea la Față deschide seria minunilor: Nunta din Cana Galileii, vindecările miraculoase, hrănirile miraculoase. Hristos începe să predice și colindă Israel și Iudeea. Ucenicii nu pot ține pasul cu El, deși râvnesc să prindă învățăturile. Ceasul lor nu sosise încă, avea să vină momentul când urmau să își dea viața pentru Hristos.
Sărbătoarea este alături de Naștere, Botez, Înviere, Înălțare, Pogorârea Sfântului Duh etapă în care Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt se arată și certifică faptul că Iisus este Mesia sau Hristosul. Mulțimile văd minunile, cred în ele, numai că așa cum fusese scris, toți se vor dezice de Hristos și va fi preferat Baraba zelotul.
Sărbătoarea în cultul creștin
Fără îndoială că aceasta este cea mai mare sărbătoare din Postul Sfintei Marii sau al Adormirii Maicii Domnului. Grecii îi spun Hagia Metamorphosis iar acest hram onorează mari lăcașuri de cult de pe întinsul lumii ortodoxe. Creștinii cinstesc această sărbătoare prin smerenie, rugăciune, mers la Biserică, evident, prin post, întrucât suntem în postul Adormirii Maicii Domnului care începe la 1 august.
Sărbătoarea cu simbolismul ei aparte este o altă cărămidă la Altarul Creștinismului.
O referire contemporană indirectă din a doua jumătate a secolului XX în SUA: „Am fost în vârful muntelui”
Înainte de a fi asasinat la 4 aprilie 1968, în Tennessee și de a muri la un spital din Memphis, Martin Luther King a rostit pe 3 aprilie 1968, discursul cunoscut sub numele de „Am fost în vârful muntelui”. Era evident, o metaforă legată de Schimbarea la Față. În mod cert era legată și de ultima viziune a lui Moise care a urcat pe un munte pentru a vedea Țara Făgăduinței, Canaanul în care el nu mai avea să intre deși își condusese poporul până la hotarele acestei Țări a Făgăduinței. Așadar, nu era deloc întâmplătoare prezența lui Moise și Ilie, alături de Hristos în momentul Schimbării la Față de pe Muntele Tabor:
„Deci - nu știu ce se va întâmpla în continuare. Avem în față oarece greutăți. Dar nu mă mai interesează acum. Pentru că am fost în vârful muntelui. Nu-mi pasă. Ca oricare altul, aș dori să am o viață lungă. Longevitatea are locul ei bine stabilit. Nu doresc decât să îndeplinesc voința Domnului. El mi-a îngăduit să merg până în vârf. De unde, am privit împrejur. Și am văzut țara făgăduită. Nu pot merge cu voi acolo. Dar vreau să știți în seara asta, că noi, ca popor, vom ajunge în țara făgăduită. De asta sunt fericit în această seară. Nimic nu mă îngrijorează. Nu mă tem de nimeni. Ochii mei au văzut măreția apariției Domnului”.
