Golul reuşit de rezerva Jonathan Pitroipa pentru SV Hamburg în ultimele minute ale confruntării cu Schalke 04 a păstrat-o pe Bayern Munchen în fruntea ierarhiei din Bundesliga.
Hamburg a deschis scorul în meciul jucat pe teren propriu cu Schalke prin olandezul Ruud van Nistelrooy, însă oaspeţii au răsturnat scorul prin Kevin Kuranyi şi Ivan Rakitici. O eroare în defensivă i-a costat însă două puncte pe oamenii lui Felix Magath, care rămân pe poziţia secundă în clasament, la o lungime distanţă de Bayern Munchen.
Bavarezii au pierdut surprinzător în faţa lui Eintracht Frankfurt, scor 2-1, în timp ce Bayer Leverkusen - locul trei în clasament - au cedat clar la Dortmund, 0-3 cu Borussia. Schalke şi Bayern Munchen se vor întâlni miercuri, în semifinalele Cupei Germaniei.
Într-o altă partidă jucată în Bundesliga la sfârşitul săptămânii trecute, atacantul grec al echipei Hertha Berlin, Theofanis Gekas, a reuşit un hat-trick în victoria echipei sale, scor 5-1, pe terenul campioanei în exerciţiu, VfL Wolfsburg. Hertha a reuşit doar patru succese în acest sezon şi sunt la cinci puncte distanţă de ultimul loc care asigură prezenţa şi în anul viitor în Bundesliga cu doar şapte runde rămase de disputat.