SCANDALUL MIRCEA DIACONU CONTINUĂ. După ce ANI n-a fost luată în seamă, Consiliul Naţional de Integritate "se dă" la Senat
- Violeta Fotache
- 25 octombrie 2012, 21:24
Senatul somat de CNI să-i înceteze calitatea de senator lui Mircea Diaconu. CNI este garantul independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate
CNI cere Senatului României constatarea încetării de drept a calităţii de senator a domnului Mircea Diaconu, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (1) si (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată. Consiliul Naţional de Integritate cere Senatului să respecte decizia Curţii Supreme."Solicitarea Consiliului are în vedere necesitatea respectării fără întârziere a Deciziei nr. 3104 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de domnul Mircea Diaconu împotriva Sentinţei civile nr. 5153 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a Actului de constatare nr. 5034/G/II/2011, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se afla domnul senator Mircea Diaconu.", se arată în comunicatul CNI. Consiliul Naţional de Integritate reaminteşte senatorilor recomandările făcute României de către Comisia Europeană, prin rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. CE a recomandat ca ţara noastră "să demonstreze existenţa unor rezultate pozitive în ceea ce priveşte pronunţarea de sancţiuni prin care să se dea curs hotărârilor Agenţiei Naţionale de Integritate", subliniind că "reacţiile insuficiente ale autorităţilor administrative şi judiciare la constatările şi sesizările ANI subminează eficienţa întregului proces de consolidare a integrităţii administraţiei publice şi limitează rezultatele activităţii ANI", fiind necesară "o reacţie promptă şi cuprinzătoare a autorităţilor administrative şi judiciare pentru a asigura obţinerea de rezultate de către sistemul de integritate în această privinţă". De asemenea, menţionăm că, în acest sens, Camera Deputaţilor s-a pronunţat deja într-o speţă similară, prin Hotărârea nr.30/11.09.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.647/11.09.2012. Consiliul Naţional de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent dintr-un număr de membri desemnaţi de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România, precum şi reprezentanţi ai funcţionarilor publici.