Ecologizarea gropii de gunoi din Şimleu Silvaniei, aflată în procedură de închidere, se realizează cu „deşeu petrolier neprelucrat”, adus de la Suplacu de Barcău, susţine Ovidiu Jurcău, preşedintele filialei PNL din oraş, acuzaţii respinse însă de Septimiu Ţurcaş, primarul din Şimleu Silvaniei, transmite Agerpres.
„Am constatat şi am făcut, din proprie iniţiativă, investigaţii legate de ceea ce se întâmplă acolo şi rezultatul nu este altul decât faptul că această închidere a gropii de gunoi se realizează cu deşeu petrolier neprelucrat, care provine din zona Suplacu de Barcău”, a declarat, astăzi, într-o conferinţă, Ovidiu Jurcău. Aceasta a adăugat că a prelevat probe de sol pe care le-a trimis la analize la un laborator de specialitate, rezultatul arătând că valorile maxime admise de poluanţi în sol sunt depăşite de 500 de ori, rezultând astfel o „extrem de gravă poluare a oraşului Şimleu Silvaniei”, cu posibile efecte cancerigene şi alte probleme grave ce ar putea afecta populaţia din zonă. Pe de altă parte, primarul Septimiu Ţurcaş a declarat că la închiderea gropii de gunoi a oraşului s-au folosit, în perioada octombrie-decembrie 2010, circa 500-700 de camioane cu pământ adus de la Suplacu de Barcău, dar că pentru fiecare transport există buletine de analiză care să confirme faptul că este conform reglementărilor de mediu în vigoare. „Noi nu suntem nici o persoană fizică oarecare, nici partid politic. Suntem autoritate publică locală şi nu ne permitem să aducem deşeuri petroliere în oraş”, a conchis Ţurcaş.