SCANDAL LA FRT: "Ruxandra nu acceptă democraţia"

SCANDAL LA FRT: "Ruxandra nu acceptă democraţia"

Răzvan Itu o acuză pe Ruxandra Dragomir, şefa FRT, de comportament dictatorial.

Scandalul izbucnit anul trecut între Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, şi trei dintre foştii vicepreşedinţi - Răzvan Itu, Liviu Ursuleanu şi Mihai Zacopceanu - se poartă acum în instanţă.

Cei trei au dat în judecată conducerea federaţiei, pe motiv că au fost revocaţi ilegal din funcţii, iar sentinţa în acest caz va fi anunţată pe 15 noiembrie.

Dan Chitic este avocatul federaţiei Răzvan Itu, Liviu Ursuleanu şi Mihai Zacopceanu au fost iniţial colaboratori apropiaţi ai Ruxandrei Dragomir, pe care au susţinut-o să ajungă în fruntea Federaţiei de Tenis, în februarie 2009. În toamna anului trecut însă, cei trei au contestat managementul fostei jucătoare de tenis, iar în aprilie 2010 au fost demişi.

  • "Sentinţa se va da pe 15 noiembrie. Avocatul celor de la federaţie a cerut această amânare, pe motiv că n-ar fi primit nu ştiu ce hârtie. Culmea, avocatul federaţiei este nimeni altul decât Dan Chitic, cel care a avut în vară un conflict cu preşedintele Traian Băsescu! Noi trei am fost aleşi de 156 de cluburi, apoi am fost revocaţi de 40 de cluburi, într-o Adunare Generală Ordinară, şi nu Extraordinară, cum prevede statutul. Adresa mea de mail a fost spartă, mi s-au furat două mesaje şi, pe baza acestora, am fost revocat. Cică, vezi Doamne, am complotat împotriva federaţiei", a declarat Răzvan Itu ieri, pentru EVZ.
  • "Ruxandra Dragomir vrea să conducă de una singură, nu acceptă democraţia. I-a înlăturat pe toţi oamenii de valoare ai tenisului românesc. Regret că am susţinut- o la şefia FRT! Când am făcut asta, am crezut că va avea loc o schimbare, dar văd că m-am înşelat", ne-a mai spus Itu.

"Ruptura nu s-a produs din cauza mea, aşa că n-am ce să comentez. Aştept ca tribunalul să anunţe sentinţa", s-a limitat să ne declare Ruxandra Dragomir referitor la acest caz.

Ne puteți urmări și pe Google News