Scandal între primăria Cogealac şi producătorul de energie verde

Scandal între primăria Cogealac şi producătorul de energie verde

Cinci persoane, printre care şi viceprimarul comunei Cogealac, au ajuns ieri la Spitalul de Urgenţă din Constanţa după ce au fost împuşcate cu gloanţe de cauciuc în timpul unui conflict cu angajaţii firmei Romnaţional, care asigură paza pe şantierul companiei CEZ România, dezvoltatorul celui mai mare parc de eoliene din Europa.

Localnicii care s-au aflat la faţa locului dau vina pe agenţii de pază, care ar fi tras direct în mulţime, fără somaţie: "Nu au acţionat legal cum zic ei, în timp ce unul a tras în aer, alţi 5-6 au tras direct în mulţime, de la nici doi metri distanţă. Vor să intimideze populaţia din Cogealac".

În replică, Cristian Cara, şeful de dispozitiv de la Romnaţional, susţine că agenţii au fost atacaţi de mulţime şi că au acţionat legal. "Iniţial, am fost atacaţi la 4 kilometri depărtare de locul incidentului. Violenţele au escaladat însă aici, lângă Cogealac, dar noi am acţionat legal. Un coleg de-al nostru e şi el rănit", conchide Cara.

La rândul ei, Cosmina Marin, purtător de cuvânt al CEZ România, susţine: "Primarul din Cogealac ne ameninţă demult cu violenţe de genul acesta".

Acuzaţii împotriva lui Vasile Blaga

Incidentul violent de ieri este doar un episod al conflictului mai vechi dintre primarul Hristu Cati, susţinut de o parte dintre localnicii din Cogealac, şi CEZ România, soldat cu nu mai puţin de 25 de dosare aflate pe rolul instanţelor în diverse stadii. Miza acestui scandal: terenurile localnicilor unde atât CEZ, cât şi spaniolii de la Iberdrola vor să ridice turbine eoliene.

"Firma CEZ nu are documente legale, scandalul e vechi. În 2009, Consiliul Judeţean Constanţa a cerut aviz pentru CEZ, pentru cele trei amplasamente însă consiliile locale au dat aviz negativ. Am refuzat pentru că firma Eolica Dobrogea (partenerul Iberdrola - n.r.) are aviz de la noi încă din 2007, iar autorizaţia de construire am eliberat-o pe 9 iulie 2010. Şi acum ne trezim cu altă autorizaţie, ilegală de la CJC", explică primarul comunei Cogealac, Hristu Cati.

Oficialul local mai spune că, deşi a făcut numeroase sesizări la poliţie, prefectură şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, doar acesta din urmă a dispus sistarea lucrărilor efectuate de CEZ şi i-a cerut şi prefectului să ia măsuri.

"Acum două luni, ne-a chemat la Bucureşti Vasile Blaga, pe mine şi pe prefect. După ce i-am expus faptele, i-a ordonat prefectului să ajute CEZ-ul", acuză primarul Hristu Cati.

De cealaltă parte, prefectul Claudiu Palaz susţine că el nu ia partea nimănui în acest scandal. "Vasile Blaga a spus atunci doar să ne ocupăm de liniştirea spiritelor, nu să fac vreo ilegalitate. CEZ are cel mai mare proiect din Europa, nu ne putem juca. E, până la urmă, o investiţie de interes naţional. La fel şi Iberdrola. Litigiul dintre ele este doar pentru un teren unde urmează să se amplaseze patru turbine eoliene prin care se va face conectarea la sistemul naţional energetic", ne-a declarat prefectul Palaz. „Pistolarii” şi victimele, audiaţi de poliţişti   Poliţiştii constănţeni au început audierea persoanelor implicate în scandalul de ieri de la Cogealac. Victimele fac parte din rândul celor aproape 100 de protestatari care, împreună cu primarul comunei, s-au dus să ceară socoteală companiei CEZ România, care ar amplasa ilegal un parc de instalaţii eoliene în zonă.

Poliţiştii, coordonaţi de doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au audiat deja zeci de persoane implicate în scandal, inclusiv pe primarul Cati Hristu.

Şeful Poliţiei Constanţa, comisarul şef George Popa, spune că persoanele implicate în conflict sunt cercetate pentru ultraj contra bunelor moravuri, respectiv instigare la violenţă.

Agenţii de pază au fost şi ei audiaţi în privinţa  legalităţii folosirii armelor deşi ar fi declarat că au fost în legitimă apărare. Va fi efectuată şi o expertiză balistică.

„Cele două victime care au rămas în spital, fiind în afara oricărui pericol, vor fi  audiate după externare”, a mai spus comisarul şef George Popa.

REACŢIA CEZ ROMÂNIA

Autorizaţii primite încă din 2007

Şeful CEZ România, Jan Veskrna, ne-a declarat că au primit autorizaţii pentru 78 din cele 101 turbine ce urmează a fi puse în funcţiune până la finalul lui 2011.

"Am început deja demersurile pentru obţinerea autorizaţiilor şi pentru restul turbinelor", susţine Jan Veskrna, adăugând că, încă din 2007, compania a primit toate autorizaţiile necesare de la primărie şi că nu ştie să mai fie nevoie şi de alte avize de la administraţia locală.

Referitor la incidentul de ieri din comuna Cogealac, reprezentanţii CEZ au demarat propria anchetă. "Vrem să vedem dacă angajaţii firmei de pază au acţionat corect. Am apelat la serviciile acestei firme pentru a apăra atât echipamentele, cât şi angajaţii care lucrează la instalare", a conchis Veskrna.

Proiectul în valoare de 1,1 miliarde de euro e cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa. (Teodora Vasâlca)

Ne puteți urmări și pe Google News