REZULTATE. Vânzările de telefoane mobile, la nivel mondial, au scăzut cu 13% în primul trimestru al anului, până la 245 de milioane de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit firmei de cercetare a pieţei Strategy Analytics.
Toţi marii producători de terminale au consemnat scăderi ale vânzărilor, cu excepţia Apple.
- În primele trei luni ale anului, vânzările celui mai mare producător de telefoane mobile, Nokia, au scăzut cu 19%, la 115,5 milioane de unităţi.
- Livrările Motorola (locul patru mondial) s-au diminuat cu 46%, la 14,7 milioane de unităţi, iar cele ale Sony Ericsson (locul cinci) cu 41%, la 14,5 milioane de terminale.
- Cel mai redus declin l-au consemnat vânzările Samsung (locul doi), care s-au redus cu doar 1%, la 46,3 milioane de unităţi.
- Vânzările LG (locul trei) au scăzut cu 7%, la 24,4 milioane de telefoane.
- În acelaşi timp, livrările Apple, producătorul iPhone, au crescut de la 1,7 milioane de unităţi în primul trimestru din 2008 , la 3,8 milioane de unităţi în primele trei luni ale anului acesta.
Recomandările noastre