Licoarea care ne trezeşte dimineaţa nu trebuie fiartă mult, e bună pentru sănătate, însă în cantităţi mari poate afecta inima.
Consumul regulat de cafea este în continuare supus întrebărilor: ne afectează sau nu organismul. 1. Apa influenţează gustul cafelei Adevărat: Apa pe care o folosiţi poate afecta gustul cafelei pe care o consumaţi. Aşadar, dacă doriţi o băutură mai gustoasă, utilizaţi apa îmbuteliată. Potrivit experţ ilor, apele cu un PH alcalin sunt mai bune pentru prepararea băuturilor pe bază de cofeină. 2. Mărimea cănii sporeşte plăcerea Adevărat: Producătorii de cafea ţin cont de aspectele culturale atunci când lansează un produs pe piaţă. Studiile au dovedit, de exemplu, că americanii preferă să bea cafele lungi, în căni mari, în timp ce asiaticii savurează mai bine din ceşti. Europenii sunt cei mai flexibili dintre consumatori. 3. Cafeaua solubilă este mai bună Fals: Tehnologia modernă le permite producătorilor să menţină cât mai multe substanţe naturale în cafeaua solubilă. Aminoacizii, polifenolii şi alte ingrediente bioactive nu se pierd definitiv în timpul procesării. Partea lichidă a cafelei este separată de cea solidă, dar aroma se păstrează, fără să fie folosite ingrediente artificiale. În cafeaua naturală există aproximativ 800 de arome. Dintre acestea, 20-30 sunt importante, şi pe acestea ţintesc cercetătorii să le păstreze intacte. 4. Cea turcească e mai sănătoasă Fals: Cu cât fierbeţi mai mult cafeaua, cu atât riscaţi să vă creşteţi valorile colesterolului din sânge. „Există dovezi care atestă faptul că o cafea preparată prin fierbere creşte nivelul colesterolului din sânge“, spune Hilary Green, Head of R&D Communications, Nestle SA. Dacă aveţi probleme cu greutatea, puteţi alege produse din care au fost extrase grăsimile. Găsiţi acest aspect specificat pe ambalaj şi etichetă. 5. Reduce riscul de cancer de colon Adevărat: Din 16 studii epidemiologice, 12 au demonstrat acest lucru, iar patru au avut rezultate neutre. „2-3 căni de cafea pe zi sunt benefice pentru organism“, spune Catherine Gretsch, Research & Development Specialist la Centrul de Cercetări Nestle din Laussane, Elveţia. Diferite componente din cafea, cum ar fi cafeina, antioxidanţii (acidul clorgenic, melanoidinele), cafestolul, kahweolul, au acest efect protectiv. Aceste componente s-au dovedit a fi benefice şi pentru protejarea ficatului. Două studii noi publicate în jurnalul de „Gastroenterologie şi Hepatologie“ arată că două căni de cafea reduc riscul de cancer la ficat cu 30%. La ora actuală, cafeaua este o sursă majoră de antioxidanţi. 6. Cafeaua dăunează inimii Fals: Studiile recente au demonstrat că nu există o asociere între consumul moderat de cafea şi problemele cardiovasculare, inclusiv ateroscleroza, infarctul de miocard şi hipertensiunea. Pentru cei care nu au consumat cafea o anumită perioadă de timp, cofeina poate provoca o presiune a sângelui mai ridicată. Cofeina consumată în exces poate afecta muşchiul inimii, provocând palpitaţii.