Sarkozy: România să-şi rezolve problemele frontaliere înainte de aderarea la Schengen
- Adam Popescu
- 21 noiembrie 2010, 13:28
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a recomandat, sâmbătă, României şi Bulgariei să îşi rezolve problemele de la frontiere înainte de se alătura spaţiului Schengen, relatează AFP.
"Poziţia Franţei este că România şi Bulgaria au vocaţia de a adera la spaţiul Schengen", a declarat liderul francez.
"Dacă cele două ţări intră în procesul Schengen, adică dacă devin gardienii frontierelor Europei, asta înseamnă că problemele frontaliere ale celor două ţări să fie rezolvate în prealabil, astfel încât frontierele să fie stabilizate", a subliniat Sarkozy.
Sarkozy a condiţionat, de asemenea, aderarea celor două state de încheierea "procedurii de supraveghere demarate de Comisia Europană din cauza problemelor legate de corupţie". "Să aşteptăm ca acest proces să se încheie pentru a determina data la care România şi Bulgaria vor adera la Schengen", a adăugat preşedintele francez.
"România este o ţară prietenă, este o ţară francofonă, este o ţară pe care vrem să o ajutăm cu tot dinadinsul, dar - ca şi pentru Franţa - şi pentru România există reguli în Europa, reguli care trebuie respectate", a conchis Sarkozy, amintind că alte state europene, precum Olanda, Belgia şi Germania, împărtăşesc aceleaşi griji legate de securitatea graniţelor externe ale UE. Declaraţiile au fost făcute la câteva ore după micul incident de la fotografia de grup, care a fost surprins între preşedintele Traian Băsescu şi omologul său francez Nicolas Sarkozy. Episodul a confirmat tensiunile dintre cei doi şefi de stat. Unul dintre principalele motivele privind deteriorarea relaţiei dintre România şi Franţa a fost confirmat pe 10 noiembrie, când secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a subliniat că Franţa nu va sprijini aderarea României la spaţiul Schengen. Relaţia diplomatică dintre cele două state s-a deteriorat din vara acestui an când Franţa a luat decizia expulzării romilor de pe teritoriul său. <object codebase="http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=10,0,0,0" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" width="460" height="365"><param name="movie" value="http://webtv.realitatea.net/extern/presedintele-nicolas-sarkozy-pare-sa-l-fi-tratat-cu-raceala-pe-basescu/onlyPlayer/1/autoPlay/false" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="wmode" value="window" /><param name="bgcolor" value="#000000" /><embed src="http://webtv.realitatea.net/extern/presedintele-nicolas-sarkozy-pare-sa-l-fi-tratat-cu-raceala-pe-basescu/onlyPlayer/1/autoPlay/false" codebase="http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=10,0,0,0" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" wmode="window" bgcolor="#000000" width="460" height="365"></embed></object>