
În timpul unui interviu realizat cu Prima Doamnă a Franţei şi cinci dintre cititoarele revistei "Femme actuelle", preşedintele Nicolas Sarkozy a întrerupt întâlnirea şi a oferit musafirilor câteva momente de tandreţe alături de soţia sa, surprinse pe camera de filmat, şi care au făcut deliciul publicului iubitor de mondenităţi.
Liderul de la Elysee s-a alăturat, câteva minute, doamnelor care au participat la întâlnirea cu Carla, însoţit de doi dintre căţeii cuplului prezidenţial, Clara şi Dumbledore. Sarkozy s-a scuzat că este "înfierbântat" de la efortul depus în sala de gimnastică şi a discutat relaxat cu persoanele aflate în cameră, spre bucuria evidentă a acestora.
Între timp, Carla nu s-a dezlipit de soţul său şi, prin gesturi tandre, a reuşit să infirme zvonurile care au circulat în presa franceză, cum că ar exista tensiuni în cuplul prezidenţial. La rândul său, Sarkozy nu s-a lăsat intimidat de camera de filmat şi s-a dovedit, la rândul său, tandru cu soţia sa.
Finalul întâlnirii a reprezentat şi principala atracţie a întâlnirii, faţă de care presa din Hexagon nu s-a arătat indiferentă: apelativul folosit de Carla, "chouchou" (Bon courage, mon chouchou! - Curaj, dragul meu!, n.r.). Expresia de alint, folosită adeseori de cuplurile de îndrăgostiţi pare să reflecte că toate lucrurile sunt ca pe roze între Carla şi Nicolas.