Aparatele care topesc depunerile de calciu de pe oase şi grăsimea de sub piele sunt doar câteva dintre noutăţile prezentate anul acesta la Expoziţia Internaţională Rommedica, deschisă la Romexo, în Capitală. În cadrul târgului de tehnologie medicală mai sunt expuse, până azi la ora 18.00, ecografe portabile, angiografe cu braţe robotice şi RMN-uri de ultimă generaţie, precum şi aparate de remodelare corporală.

Undele de şoc pot trata durerile umerilor

Terapia Shockwave (SWT) este una dintre cele mai eficiente metode de tratare a afecţiunilor oaselor, arti culaţiilor şi muşchilor. „Cu ajutorul undelor de şoc pot fi distruse depunerile de calciu de pe oase şi pot fi rezolvate întinderile musculare şi entorsele”, a precizat George Raduly, re pre zen tant al companiei BTL. Aparatul îmbunătăţeşte metabolismul şi circulaţia sângelui, creşte producţia de colagen, detensionează musculatura şi s-a dovedit eficient în tratarea durerilor de umeri, a celor de cot sau de călcâie. În România, există trei aparate de acest tip: două au fost vândute unor cluburi sportive, iar unul se află la Institutul de Balneofizioterapie din Bucureşti.

Un alt aparat revoluţionar prezentat la târg, numit Exilis, îi ajută pe pacienţi să scape de excesul de grăsimi. El funcţionează cu ultrasunete şi ţinteşte cu precizie straturile profunde de grăsime. Totodată, aparatul are capacitatea de a revigora ţesuturile, iar pentru utilizarea lui nu este nevoie de anestezie. „După primele două săptămâni se văd rezultatele”, precizează George Raduly, reprezentant BTL.

Celulita, dizolvată cu un cocktail de substanţe

Tehnologia medicală i-a venit de hac şi celulitei avansate. Aceasta poate fi tratată cu ajutorul mezoterapiei fără ace. „Nu apar umflături, iar recuperarea este rapidă”, a adăugat re pre zentantul BTL. Sub piele se in troduce un cocktail de substanţe care dizolvă gră simile. Aparatul rezolvă ver geturile, îmbunătăţeşte tonusul pie lii şi elasticitatea. Un tratament cos tă între 600 şi 800 de euro şi durează 30 de zile. Aparatul există în 20 de clinici din ţară.

ULTRAMODERN

Angiograful-robot şi ecograful portabil

Pe lângă aparatele ultramoderne folosite în medicina de recuperare şi cea estetică, la târg au mai captat atenţia aparatele folosite în medicina de urgenţă, cum sunt ecografele portabile, de la Siemens. Cu acestea se poate interveni chiar la locuinţa pacientului. „Acestea ar putea fi montante pe ambulanţe şi, cu ajutorul lor, se pot face investigaţii în zona inimii, a abdomenului, dar şi în sfera genitală”, a precizat Florin Niculescu, director regional de vânzări la Siemens. Aceeaşi firmă a prezentat angiograful cu braţe robotice, care poate ajuta la intervenţiile pe inimă.

Faţă de angiograful obişnuit, cel prezentat la târg îi ajută pe medici să aibă o mobilitate mult mai bună în timpul operaţiilor. Dintre aparatele de rezonanţă magnetică s-a remarcat C-Scanul. Acesta poate fi utilizat în afecţiunile reumatice şi cele ortopedice, iar cu ajutorul lui pot fi văzute în profunzime articulaţiile mâinii, şoldului, cotului, umărului. În ţară există două RMN-uri de acest tip, unul la Centrul de Reumatologie CRB din Timişoara şi celălalt la clinica Altmedica din Bucureşti.