ADVERSAR. În al doilea meci din Grupa F a Ligii Campionilor, din care face parte şi Steaua, Adrian Mutu a marcat miercuri unicul gol al echipei AC Fiorentina în poarta nemţilor de la Bayern München, scor 1-1.
Atacantul român, care a evoluat pe toată durata meciului, a înscris în minutul 11 primul său gol în grupele Ligii, în acest sezon.
Site-urile din Italia l-au catalogat pe Mutu drept cel mai bun jucător al formaţiei toscane în partida cu bavarezii. Rezultatul l-a dezamăgit pe „Briliant“, care consideră că Fiorentina nu prea mai are şanse să prindă „optimile“ competiţiei. „Am jucat împotriva unei echipe experimentate“, a conchis Mutu.
Recomandările noastre