Salariul minim în Europa. Românii câștigă de patru ori mai puțin decât cei din Vest

Salariul minim în Europa. Românii câștigă de patru ori mai puțin decât cei din VestSursa Foto: Arhiva EVZ

Diferențele salariale între Europa de Est și Europa de Vest sunt bine cunoscute. Conform ultimelor date statistice europene centralizate, țările sunt împărțite în 3 categorii distincte în ceea ce privește nivelul salariului minim.

Astfel, Grupa 1 cuprinde țări în care salariul minim lunar variază între 399 EUR și 840 EUR, incluzând aici țări precum România și Polonia. Grupa a doua include țări în care salariul minim se situează între 887 EUR și 1304 EUR pe lună. În grupa a treia sunt incluse țările cu salarii minime de peste 1700 EUR pe lună.

Discrepanțele dintre salarii sunt de aproape 2.000 de euro pe lună

Discrepanțele dintre salariile minime în Europa sunt de proporții uriașe, cu o diferență de aproape 2.000 de euro pe lună (1.988 euro diferența dintre salariul minim din Bulgaria și cel din Luxemburg, care se ridică la 2.387 de euro). Cu alte cuvinte, cel mai mare salariu minim din Europa este de aproape 6 ori mai mare decât cel mai mic.

Grupa 1

  • Bulgaria 399 EUR
  • Ungaria 579 EUR
  • România 606 EUR
  • Letonia 620 EUR
  • Croația 700 EUR
  • Slovacia 700 EUR
  • Republica Cehă 717 EUR
  • Estonia 725 EUR
  • Polonia 746 EUR
  • Malta 835 EUR
  • Lituania 840 EUR

Grupa 2

  • Portugalia 887 EUR
  • Spania 1.176 EUR
  • Slovenia 1.304 EUR

Grupa 3

  • Franța 1.709 EUR
  • Irlanda 1.910 EUR
  • Olanda 1.934 EUR
  • Belgia 1.955 EUR
  • Germania 1.981 EUR
  • Luxemburg 2.387 EUR.

România, printre ultimele țări din UE la nivel de salariu

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, România a implementat o majorare a salariului minim pe economie, inclusiv la nivelul firmelor private, cu o creștere de 10,9% în comparație cu anul 2021.

Astfel, salariul minim brut în anul 2022 a fost de 2.550 RON pe lună. Începând cu 1 ianuarie 2023, acest salariu minim a fost ajustat la 3.000 RON brut pe lună. În consecință, salariul net a fost stabilit la 1.898 RON lunar.

De asemenea, începând cu aceeași dată, guvernul a decis majorarea salariului minim pentru sectorul construcțiilor la 4.000 RON.

În ceea ce privește salariul minim pe economie, România se află într-o poziție inferioară în cadrul Uniunii Europene, situându-se pe locul 20 din 22 de țări, cu o valoare puțin peste 600 de euro. Aceasta plasează România doar înaintea Ungariei și Bulgariei într-o scară a acestui indicator, care variază de la 2.387 euro în Luxemburg la 399 euro în Bulgaria, potrivit știripesurse.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News