Salariile bugetarilor, majorate cu 15% în 2011

Salariile bugetarilor, majorate cu 15% în 2011

Angajaţii statului ar putea beneficia, anul viitor, de o creştere de 15%, dar ea va fi aplicată la valoarea actuală a salariilor, reduse cu 25%.

Salariul minim brut pe economie va creşte anul viitor de la 600 la 670 de lei, iar angajaţii din sectorul bugetar vor avea lefuri mai mari cu 15% faţă de valoarea de acum, rezultată în urma diminuării cu 25%, începând cu luna august 2010.

"Ce vom putea face e o creştere de 15% la toată lumea şi salariul minim ridicat la 670 de lei", a declarat ieri, pentru EVZ, vicepremierul Marko Bela, la finalul discuţiilor de la parlament cu senatorii şi deputaţii puterii. Aceste majorări sunt prevăzute în proiectul de buget pe anul 2011, fiind luate ca referinţă salariile bugetarilor din octombrie 2010, adică cele diminuate cu 25%.

De altfel, această variantă le-a fost prezentată parlamentarilor de premierul Emil Boc ca fiind cea mai probabilă. La întâlnirea de ieri, dintre guvern şi parlamentarii puterii, ar fi fost puse în discuţie şapte variante de majorare a salariilor bugetarilor anul viitor.

Şeful guvernului le-a explicat senatorilor şi deputaţilor că varianta de salariu minim de 690 de lei nu e sustenabilă şi a precizat că poate negocia un salariu minim de 670 de lei cu FMI, care susţinea varianta majorării cu numai 50 de lei. Boc a explicat că au avut loc discuţii preliminare cu reprezentanţii Fondului şi că le poate demonstra acestora că există bani pentru creşterea de 70 de lei.

Austeritate şi în 2011

Asta în condiţiile în care, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul s-a angajat în faţa FMI că va strânge cureaua şi în 2011, astfel că reducerile de cheltuieli şi de personal sunt aşteptate şi anul viitor. De altfel, Emil Boc a anunţat că, până la sfârşitul acestui an, numărul angajaţilor statului va trebui să scadă cu 26.000, până la 1,29 milioane.

Cât priveşte legea-cadru de salarizare, adoptată în 2009 şi modificată anul acesta cu specialiştii FMI şi cu cei ai Băncii Mondiale, ea va fi pusă efectiv în aplicare, la capitolul salarii, cel mai probabil în 2015, nefiind fonduri pentru a echilibra diferenţele salariale dintre bugetari, potrivit vicepreşedintelui Cartel Alfa, Liviu Apostoiu.

De altfel, şi liderul deputaţilor minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a declarat că grila de salarizare prevăzută în ultima variantă a legii-cadru de salarizare, rezultată în urma negocierilor, se va aplica abia în câţiva ani, în funcţie de fonduri. Pe această formă finală, executivul urmează să-şi asume răspunderea pe 22 noiembrie. (Au contribuit Anca Simina, Antoaneta Etves)

"Fondul de salarii din 2011 nu suportă majorarea cu 15% a tuturor salariilor bugetarilor.", LIVIU APOSTOIU, vicepreşedinte Cartel Alfa

VARIANTE

Compensaţii financiare pentru unii bugetari

O parte dintre bugetari vor beneficia, anul viitor de bani în plus faţă de majorarea cu 15%. Astfel, angajaţii care se ocupă de colectarea banilor la bugetul de stat ar putea rămâne şi cu stimulentele financiare, care ar urma să fie introduse în salariul de bază sub o altă denumire: "recompense financiare", potrivit unor parlamentari care au participat la întâlnirea de ieri cu membrii executivului.

Oricum, aşa cum prevede şi legea-cadru de salarizare a bugetarilor, toate beneficiile suplimentare, denumite generic sporuri, nu vor putea depăşi 30% din salariul de bază.

În plus, cei care iau mai puţin de 1.000 de lei lunar ar putea primi "compensări", majorarea acestor salarii cu un procent mai mare de 15% nefiind posibilă, deoarece ar putea fi considerată discriminatorie, a explicat premierul.

Ne puteți urmări și pe Google News