Autorităţile germane au identificat un hoţ român după prelevarea de ADN de pe o felie de salam pe jumătate mâncată, găsită la locul faptei, informează Reuters.
Bărbatul în vârstă de 37 de ani este acuzat că a jefuit un atelier de reparaţii din oraşul german Darmstadt, unde a provocat daune de aproximativ 3.400 de euro.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ferdinand Derigs, a precizat că românul nu şi-a adus cu el salamul din care a mâncat, ci l-a găsit prin atelier.
Potrivit autorităţilor, românul căutat pentru încă 19 furturi a fost reţinut luna trecută.
Recomandările noastre