Anteriul este o haină lungă purtată de preoţii ortodocşi, dar în trecut fusese tipică pentru domnii sau boierii români. Apoi ajunsese să fie purtată şi de ţărani ori de lăutari.

Lui Arvinte i se rupsese anteriul în coate. Așa că a tăiat din mâneci ca să-l cârpească. Pentru că lumea râdea de el, a tăiat din poale ca să-şi dreagă mânecile.

Astfel până la urmă, anteriul nu mai semăna nici măcar cu un mintean.

Arvinte este un zgârcit din snoavele noastre populare. Este şi personaj al comediei „Arvinte şi Pepelea” de Vasile Alecsandri şi al fabulei „Antereul lui Arvinte” de Alexandru Donici.

Expresia Anteriul lui Arvinte este folosită pentru a indica pe cineva care drege într-o parte şi strică în alta.

Celor ce se comportă la fel, adică celor ce strică într-o parte, spre a drege, chipurile, în altă parte, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul său.

Poezia Sonete de mart, scrisă în anul 1908, din Caleidoscopul lui A. Mirea, avertizează în încheiere cu privire la condiţiile vieţii de atunci: Munceşte fără preget înainte/Şi nu uita că viaţa asta proastă/E ca şi anteriul lui Arvinte.

Antereul lui Arvinte de Alecu Donici

Arvinte coatele au ros la antereu,

Dar n-au stat mult să socotească;

Ci singur el, mereu

Se puse să-l cârpească.

Iar pentru petici de cârpit

Din mâneci au tăiat ca o a patra parte

Şi antereul l-au gătit

Cu mânecile prea scurtate...

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric