Iniţiativa Civică de Centru Dreapta a lui MRU va fi o alianţă electorală.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a lansat, vineri, într-un sediu relativ modest de pe strada Cobălcescu din Bucureşti, Iniţiativa Civică de Centru Dreapta.
De la lansare au lipsit liderii oficiali ai PDL, cu excepţia lui Cristian Preda, recent ales prim-vicepreşedinte al democrat-liberalilor. Alături de Ungureanu s-au mai aflat europarlamentarul PDL Monica Macovei, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, fostul director al IICMER Ioan Stanomir, fostul ministru de Finanţe Ionuţ Popescu, precum şi Ştefan Vlaston, preşedintele EduCer.
Fostul premier se află în avangarda mişÂcărilor de protest împotriva actualului Guvern.
"În cazul în care tăceam, oameni precum Victor Ponta sau Crin Antonescu urmau să acapareze o ţară întreagă. Nu putem asista la acest proces cu mâinile în sân", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu la această lansare.
El a spus că "asemenea lovituri de stat parlamentare, puciuri politice" ar trebui să nu se mai întâmple şi că "există pentru lucrurile rele un sfârşit". Potrivit lui Ungureanu, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este "neconstituţională şi ilegitimă".
Mihai Răzvan UngureaÂnu a anunţat că asociaÂţia pe care o conduce urmează să se transforme într-o alianţă electorală. Joi, la mitingul PDL, fostul premier a declarat că, dacă va fi nevoie, va candida la funcţia de preşedinte al României. Monica Macovei a susţinut că suspendarea lui Băsescu a fost provocată de faptul că "s-au speriat" de condamnarea lui Adrian Năstase. USL doreşte să "oprească dosarele". Citiţi şi:
- MRU: Este momentul propice regrupării forţelor de dreapta
- ANUNŢ BOMBĂ. Mihai Răzvan Ungureanu candidează!
- Dreapta se pregăteşte de alegeri