Matei Balş. S-a finalizat cercetarea. Incendiu la Matei Balș! Procurorii şi poliţiştii criminalişti au terminat, vineri, cercetarea la faţa locului la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”. În cauză va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroşani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului. Firma este cea care a finalizat ancheta și în tragedia de la Piatra Neamț.

“Până la acest moment, în cauză au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenţi de poliţie care au participat la intervenţia iniţială, precum şi rude ale victimelor”, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), transmis, vineri, Agerpres.

Matei Balş. S-a finalizat cercetarea. Se efectuează verificări multiple

La Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” sunt în curs de efectuare 12 expertize medico-legale cu privire la pacienţii decedaţi, în vederea stabilirii cu certitudine a cauzei morţii. Procedura de stabilire a identităţii pacienţilor carbonizaţi în urma incendiului a fost finalizată, prin compararea probelor ADN.

“Totodată, în cauză au fost ridicate dispozitivele de stocare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere. S-a dispus efectuarea unor percheziţii informatice asupra acestora, cu autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 2”, arată sursa citată.

În paralel se continuă efectuarea de verificări şi cu privire la activitatea serviciilor de apărare contra incendiilor. Se verifică și serviicile de mentenanţă a instalaţiei electrice şi cele de pază.

Informații exclusive EVZ: Pacientul găsit carbonizat la toaletă a murit odată cu ușa

EVZ a obținut primele informații legate de bărbatul găsit mort în toaleta salonului, după 5 ore de la debutul deflagrației. Din informațiile obținute, acel bărbat infectat cu COVID-19 fusese internat chiar în salonul în care a izbucnit incendiul. Vecini îi erau alți doi pacienți care și-au pierdut viața.

”În timpul incendiului, cât flacăra ardea, nu se putea intra acolo. Era imposibil. Era focarul principal, flacăra era uriașă, temperaturile foarte mari. Nimeni nu putea supraviețui acolo. Toată lumea s-a concentrat pe persoanele vii. Apoi, când focul a fost stins, au venit investigatorii care au sigilat locul pentru a nu se distruge probele. Două dintre cadavre carbonizate erau la vedere, unul pe jos și altul undeva înspre balcon. Când au luat salonul la puricat, atunci au descoperit și cadavrul acelui bărbat. Trupul era carbonizat. Pacientul arsese odată cu ușa după care încercase să se adăpostească de făcări. Asta este explicația pentru care trupul a fost găsit așa târziu”, au dezvăluit surse din anturajul anchetatorilor.