Polițista care a intrat în foc la Balș: „Pacienții ne implorau să-i scoatem, să nu-i lăsăm să moară acolo”.

Într-o revărsare de curaj care i-a dat puteri parcă supranaturale, agentul Mădălina Miu, de la Secția 7, și-a riscat viața pentru a le oferi altora – bătrâni și bolnavi de COVID-19 -, șansa de a trăi. A scos pe brațe pacienți din focul ucigaș. Oameni care agonizau și care, în fața morții care îi pândea, o implorau să îi salveze, să nu îi lase acolo, pradă unui cumplit sfârșit. ”Scoate-mă de aici că mor! Nu mă lăsa! Te implor!”, rugăminți sfâșietoare ale unor oameni suferinzi pe care nu le va uita nicicând.

Mădălina a povestit în exclusivitate pentru Evenimentul zilei cum s-au scurs acele clipă fără durată, epuizante, în care bătălia pentru salvarea fiecărei vieți a unor oameni lipsiți de apărare în fața focului mistuitor a fost una crâncenă, cum tânăra polițistă nu a mai trăit până acum.

În mai puțin de o oră, tânăra polițistă ieșea din tură. A urmat ”Codul 3” și misiunea de salvare a pacienților

Mai avea cel mult 50 de minute până să iasă din tură atunci când s-a dat alarma. În stație, dispeceratul anunță ”Cod 3” la Institutul Național de Boli Infecțioase (INBI) „Matei Balș” din Capitală. În limbajul tehnic al polițiștilor, o situație considerată a fi gravă, cu evoluție rapidă, pe o scară de la unu la cinci. În mai puțin de trei minute, agent Mădălina Miu, de la Secția 7, era împreună cu partenerul ei sub fereastra pavilionului 5 care ardea ca o torță. Deocamdată, doar martorul unui spectacol îngrozitor în care limbi uriașe de foc înghițeau locul, un salon de spital cu pacienți cu tot.

”Nimeni nu intră decât la comanda mea! Să mai domolim focul!”, a răsunat o voce în timp ce pompierii militari biciuiau vâlvătaia portocalie care își întinsese tentaculele. Era șeful pompierilor care coordona acțiunea.

”Priveam și nu-mi venea să cred ce văd. Înăuntru erau oameni care aveau nevoie de ajutor, care ardeau de vii”

„Mai aveam puțin și ieșeam din tură. Ne pregăteam, eu și partenerul meu, să ne facem rapoartele obișnuite când s-a dat ”Cod 3”. Ne-am dus imediat acolo, cred că în trei minute eram chiar la fereastra salonului care ardea cu o flacără uriașă. Mi-am lăsat în mașină stația, chipiul și telefonul mobil, mi-am strîns părul în coadă și am așteptat semnalul. Aprobarea pompierilor să intrăm. Priveam și nu-mi venea să cred ce văd. Înăuntru erau oameni care aveau nevoie de ajutor, care ardeau de vii. Doar la asta m-am gândit, la nimic altceva. Nici la frică, nici la viața mea…La nimic…”, rememorează agent Mădălina Miu, membră a Sindicatului ”Europol”, momentele de dinaintea intrării în capcana de fum și foc.

Printre resturi calcinate, în saloanele invadate de fum și cenușă, în aer irespirabil, în cutarea pacienților

Însă, tânăra – care este polițistă doar de 14 luni -, adică de când a absolvit Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” de la Câmpina -, avea să realizeze cu adevărat dimensiunile dramei al cărei personaj devenise abia după ce a pășit în iadul din ”Matei Balș”. Acolo, în întuneric, printre resturile calcinate de mobilier, în saloanele și camerele invadate de fum și cenușă, în aer irespirabil s-a dat bătălia crâncenă pentru salvarea cât mai multor pacienți. Oameni condamnați la o moarte îngrozitoare.

Atunci când s-a dat semnalul, Mădălina nu a stat pe gânduri, s-a avântat în clădire și s-a postat, așa cum i s-a cerut, chiar în spatele pompierilor militari de la ”ISU ”Dealul Spirii” București-Ilfov.

Polițista care a intrat în foc la Balș. Pacienții, prea slăbiți ca să mai strige după ajutor

A fost prima femeie polițist care, cu un curaj ieșit din comun, și-a croit drum prin fum și foc în căutarea pacienților care așteptau să fie scoși din gherele flăcărilor. S-a călăuzit doar după lumina lanternei pe care abia și-o cumpărase și după vocile altor salvatori. Pacienții – cei mai mulți dintre ei bătrâni, imobilizați la pat, conectați la aparate și la buteliile de oxigen -, erau prea slăbiți ca să mai strige după ajutor. Chinuți de boli și sufocați de fumul gros care le intrase în plămâni așeptau un miracol. Să fie salvați.

„Scoate-mă de aici că mor! Nu mă lăsa! Te implor!”

„Alarmele de incendiu sunau continuu, era întuneric beznă și fumul dens făcea ca aerul încărcat de funingine să fie de nerespirat. Tot timpul m-am ghidat cu ajutorul lanternei…Abia o cumpărasem…Am intrat în fiecare salon, în fiecare cameră. Oamenii nu strigau după ajutor, noi trebuia să fim foarte atenți. Se auzeau vocile salvatorilor. Avem un bărbat aici!…Aici avem o femeie!… și lumea se ducea acolo. M-am uitat pe paturi, pe sub paturi, în dulapurile mai mari, peste tot. Am intrat în camerele asistentelor…Unde găseam pe cineva îl scoteam afară cu pături. Ne rugau să-i salvăm, să nu moară acolo. „Scoate-mă de aici că mor! Nu mă lăsa! Te implor!”, îmi spuneau cu voci stinse. Dacă era un pacient mai greu, ceream ajutor de la un alt salvator. A fost sinistru. Nu mai văzusem așa ceva niciodată”, a pășit tânărul agent Mădălina Miu printre cumplitele aminitiri.

Atacuri de panică și leșinuri la ușa ambulanței

Polițista care a intrat în foc la Balș. Nimeni nu a stat cu ochii pe ceas, dar Mădălina crede că timp vreo o oră a tot intrat în spital, chiar și până la etajul al doilea, pentru a salva pacienți, oameni imobiliați la pat. Niciodată nu a rezistat mai mult de șapte, opt minute. Poate zece. Pe unii dintre bieții oameni, îngroziți în fața morții, i-a scos din fum – pentru că focul fusese stins după o vreme -, cu tot cu buteliile de oxigen în brațe. Speriați, unii au făcut atacuri puternice de panică. Ba chiar, când au ajuns la ambulanțele care-i preluau rapid, s-au aflat în pragul leșinului din cauza lipsei de oxigen și a inhalării fumului și a cenușei.

Polițista care a intrat în foc la Balș. ”Avem trei morți aici!”

Pe cei trei oameni care au pierit chiar pe paturi, carbonizați în salonul de unde se presupune că a izbucnit incendiul, nu i-a văzut.

Agentul Mădălina Miu, membru al Sindicatului ”Europol”, a auzit însă vocile pompierilor care au răsunat dureros prin fumul dens și negru: ”Avem trei morți aici!”.

Polițista în vârstă de 22 de ani nu s-a speriat, nu a abandonat și a continuat să caute supraviețuitori. Oameni ale cărior chipuri schimonisite de durere și de spaimă, ale căror voci stinse cu care implorau șansa la viață, nu le va uita prea curând.