Diplomaţii ruşi l-au primit, astăzi, pe preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad - aflat în prima sa vizită în afara ţării de la realegerea sa - şi i-au oferit susţinerea Rusiei într-o perioadă dificilă pentru liderul de la Teheran, care se confruntă cu mişcări de protest, provocate de o eventuală fraudare a alegerilor, scrie AP.
Ahmadinejad a ajuns în oraşul Ekaterinburg din Munţii Urali şi a participat la discuţiile Summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, care include Rusia, China şi patru naţiuni din Asia Centrală. Iranul este observatorul oficial al grupului, considerat drept principala forţă de contrabalansare a intereselor americane în regiune.
Un diplomat rus a precizat că vizita lui Ahmadinejad reprezintă o dovadă a legăturilor strânse dintre Rusia şi Iran. "Este grăitor faptul că preşedintele iranian a ales Rusia pentru prima sa vizită internaţională după realegerea sa", a spus adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, adăugând că "este un semn că relaţiile ruso-iraniene vor progresa".
Ahmadinejad era aşteptat luni, când trebuia să se întâlnească cu preşedintele rus Dimitri Medvedev. El a amânat vizita cu o zi pe fondul protestelor de stradă din Iran, care au izbucnit în urma realegerii sale - considerată de adversarii săi electorali drept fraudă.
CITIŢI ŞI: Şapte morţi în protestele din Iran