Rusia aduce Venezuela în "clubul nuclear"

Rusia aduce Venezuela în "clubul nuclear"

Rusia va construi primul reactor nuclear din istoria Venezuelei. Parteneriatul nuclear este o dovadă a relaţiilor excelente dintre liderii celor două state, Dmitri Medvedev şi Hugo Chavez.

Potrivit The Guardian, este foarte probabil ca Medvedev să semneze un tratat de cooperare nucleară între cele două state săptămâna viitoare, cu ocazia unei vizite în America de Sud.

Chavez a declarat că primul reactor nuclear va purta numele unui reputat om de ştiinţă venezuelean, Humberto Fernandez Moran. Liderul de la Caracas a declarat că reactorul va avea ca unic scop producţia de energie electrică. Experţii americani cred însă că reactorul este una dintre mişcările gândite de Moscova pentru "obstrucţionarea viitoarei administraţii Obama".

"Rusia încearcă manevre de impact în intervalul dintre alegerea lui Obama şi numirea sa în funcţie. Ceea ce Rusia încearcă în aceste momente este "construirea" unei poziţii favorabile pe tabla de şah globală, care să îi ofere Moscovei posibilitatea unor negocieri convenabile atunci când Obama va veni la putere".

Ceremonia de inaugurarea a preşedinţiei lui Barack Obama, liderul ales al Statelor Unite, va avea loc la 20 ianuarie 2009. Citiţi şi:

Fosta soţie a lui Chavez candidează

Ne puteți urmări și pe Google News