Roubini: Ce hibe are modelul de succes al Poloniei

Roubini: Ce hibe are modelul de succes al Poloniei

Devenită "celebră" după ce a fost singura ţară din Uniunea Europeană care a evitat recesiunea în 2009, Polonia are în continuare probleme importante de rezolvat în economia sa.

Astfel, deficitul bugetar al Poloniei a ajuns la 7,9% din PIB anul trecut, în timp ce datoria publică a atins 53,3% din PIB, periculos de aproape de limita legală naţională, de 55%.

Reforme amânate de alegeri

Dacă va depăşi acest prag, guvernul polonez va trebui să ia măsuri dure, precum restric ţionarea cheltuielilor publice cu investiţiile, salariile şi pensiile, arată analiştii de la Roubini Global Economics (RGE), companie al cărei cofondator este faimosul economist Nouriel Roubini.

În plus, Polonia trebuie să implementeze măsuri de consolidare fiscală pentru a-şi reduce deficitul la sub 3% în 2012. Guvernul Poloniei a elaborat un plan fiscal multianual, conform căruia deficitul bugetar va scădea la 5,5% în acest an şi la 2,9% în 2012, însă, din punctul de vedere al RGE, "acestui plan îi lipseşte credibilitatea cerută de pieţe". În plus, el se bazează mai degrabă pe măsuri pe termen scurt pentru creşterea veniturilor la buget, decât pe schimbări structurale.

Analiştii de la RGE estimează că este puţin probabil ca în 2011 guvernul să introducă creşteri dure de taxe ori să reducă cheltuielile structurale, pentru a nu eroda suportul public înaintea alegerilor parlamentare din octombrie. Astfel, reformele fiscale care să ducă şi la scăderea gradului de îndatorare vor fi împinse pentru anul viitor, când va fi nevoie de măsuri şi mai dure de austeritate, avertizează analiştii din echipa lui Roubini.

În plus, nervozitatea investitorilor ar putea duce şi la costuri mai mari de finanţare pentru statul polonez.

Sfaturi date autorităţilor române

Citat în presa internaţională ca "Dr. Doom", "Cassandra" sau "Profetul", Nouriel Roubini este cunoscut ca omul care a prevăzut actuala criză globală. El a efectuat prima sa vizită în România anul trecut, când a făcut unele recomandări autorită ţilor române.

"Trebuie să continuaţi reformele structurale, aveţi nevoie de măsuri de austeritate. Măriţi productivitatea şi faceţi reforme orientate către piaţă", au fost sfaturile date de "profetul crizei".

El va fi prezent pentru a doua oară la Bucureşti, joi, 26 mai, la Forumul financiar organizat de Forum Invest, în colaborare cu BNR şi susţinut de EVZ şi "Capital".

Ne puteți urmări și pe Google News